O bună parte din agricultori au început a recolta porumbul, alții dimpotrivă, pentru a scuti cheltuielile de depozitare și de uscare, preferă să lase cultura de porumb deocamdată în câmp. Ghenadie Rusu, consultant principal, Direcția politici în sectorul vegetal, din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare susține că această tactică o practică numeroși fermieri care înțeleg că ajustarea umidității implică anumite costuri suplimentare.
În acest an agricol, toate lucrările au fost în întârziere din cauza condițiilor climaterice, iar acum în toiul crizei economice, agricultorii încearcă să găsească soluții pentru a scuti orice cheltuială în plus.
”Nu recomandăm această abordare, dar o bună parte din agricultori recurg la această măsură pentru că nivelul umidității este ridicat. Din motivul crizei energetice pe care o avem, mulți au renunțat la uscătorii, iar pentru că umiditatea este încă mare, procesul de recoltare se tărăgănează intenționat. Din cele 518 mii ha însămânțate cu porumb, au fost recoltate circa 83 mii, în baza informațiilor documentate de direcțiile agricole din teritoriu, dar de obicei 1/3 sunt documentate în gospodăriile casnice, prin urmare cifrele sunt cu aproximație. Volumul global constituie 508,8 mii tone cu un randament mediu de 6,1 tone per hectar, însă cifra de randament de obicei variază, va urma o ajustare” a declarat Ghenadie Rusu.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!