Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au convent să își consolideze eforturile în vederea sporirii colaborării în domeniul dezvoltării și promovării indicațiilor geografice (IG), denumirilor de origine (DO), specialităților tradiționale garantate (STG). Astfel, în cadrul unei ședințe de lucru, părțile au analizat soluțiile optime pentru accelerarea procedurilor legate de perfecționarea cadrului normativ privind protecția IG, DO și STG pe teritoriul țării noastre. În același context, s-a discutat despre procesul de înregistrare a mărcilor declarate proprietate de stat.
Ministrul MAIA Viorel GHERCIU a menționat că ministerul se va implica plenar în procesul de modificare a cadrului regulator existent, inclusiv a Legii 66/2008 privind protecţia IG, DO, STG şi adaptarea documentului la exigențele europene.
Directorul AGEPI, Eugeniu Rusu a apreciat deschiderea ministerului pentru identificarea celor mai eficiente soluții de depășire a deficiențelor legislative din domeniu și a informat conducerea MAIA despre proiectele și inițiativele aflate în derulare, la acest capitol.
Totodată, părțile au discutat despre oportunitățile de instituire a unor mecanisme viabile de înregistrare, certificare și plasare pe piață a produselor cu IG. În acest sens, MAIA și AGEPI au convenit să-și focuseze atenția asupra sporirii cererilor de certificare a noilor soiuri de plante și în scopul protejării prin brevet a acestora. Deasemenea, în scopul prevenirii și combaterii contrafacerii mărcilor, a fost abordat subiectul valorificării mărcilor naționale peste hotare și necesitatea monitorizării acestora.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!