В Молдове

Mărfurile care s-au scumpit pe piața din Moldova

Prețurile medii de consum în luna aprilie au crescut cu 2,83%, în comparație cu perioada similară a anului trecut.Potrivit Biroului Naţional de Statistică (BNS), produsele alimentare s-au scumpit cu 5,08%, iar cele nealimentare cu 3,80%.

Astfel, potrivit BNS, în luna aprilie au crescut preţurile la următoarele produse alimentare: cartofi proaspeți – cu 18,0%, legume proaspete – cu 13,8% (în special: varză – cu 51,0%, roșii – cu 19,0%, castraveți – cu 13,9%, usturoi – cu 13,6%, ceapă uscată – cu 3,9%, bostănoase – cu 3,3%, ciuperci proaspete – cu 2,6%), fructe proaspete – cu 4,0% (în special: fructe exotice – cu 9,8%, citrice – cu 4,8%, struguri – cu 3,5%), uleiuri și grăsimi – cu 3,5% (în special: ulei vegetal – cu 8,1%, alte grăsimi comestibile de origine animală – cu 6,8%, margarină şi alte grăsimi vegetale – cu 4,3%), maioneză,  muştar, oţet si alte condimente – cu 3,2%, cereale (grâne) – cu 2,8%, carne, preparate și conserve din carne – cu 2,2% (în special: carne de porc – cu 5,2%, carne de oi – cu 3,3%, carne de vită – cu 1,8%, carne de pasăre – cu 1,7%, semifabricate şi  produse finite din carne – cu 1,5%), peşte şi conserve din peşte – cu 1,6% (în special: peşte proaspăt sau refrigerat – 3,8%, fructe de mare congelate – cu 1,4%), lapte integral proaspăt – 0,9%, zahăr – 0,8%.

Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate reduceri de preţ la: ouă de găină – cu 2,9%,  legume rădăcinoase – cu 2,4%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, în luna aprilie 2021 față de martie 2021, au fost înregistrate creșteri de preț la combustibili și carburanți – cu 1,6% (în special: benzină – cu 2,8%, gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 1,8%, motorină – cu 1,2%), echipamente pentru sport, camping și de recreere în aer liber, calculatoare și alte echipamente de procesare a informației, sandalete pentru bărbați, femei, copii, biciclete, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – până la 3,9%.

 

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: stiri.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!