Mihai Jereghi a fost numit director adjunct ANSA în cadrul ședinței Guvenrului de astăzi. Dânsul a deținut anterior funcția de șef adjunct direcție în cadrul aceleiași instituții.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) este autoritatea administrativă cu activitate națională responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul de reglementare şi control pentru siguranţa alimentelor şi în domeniul sanitar-veterinar, zootehnic, al protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale.
A fost creată la 16 ianuarie 2013, în baza reorganizării prin fuziune și în scopul optimizării structurale a mai multor instituții cu funcţii de control şi supraveghere în domeniul siguranţei alimentelor. E vorba de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer etc.
ANSA activează în baza Legii nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor, a Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară, a Legii nr. 228 din 23 septembrie 2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, precum și a Hotărîrii Guvernului nr. 51 din 16.01.2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!