Ministrul polonez al Agriculturii, Henryk Kowalczyk, şi-a prezentat demisia, miercuri, în contextul deciziei Comisiei Europene de a prelungi stimulentele pentru importurile de cereale ucrainene, deşi Polonia a cerut măsuri de limitare.
Henryk Kowalczyk a afirmat că a decis să demisioneze întrucât Comisia Europeană a hotărât prelungirea importurilor de cereale ucrainene în Uniunea Europeană, fără taxe vamale, până în iunie 2024. Guvernul de la Varşovia ceruse limitarea exporturilor de cereale ucrainene, pe fondul protestelor fermierilor.
"Dat fiind că este clar că această solicitare nu va fi îndeplinită de Comisia Europeană în acest moment, am decis să demisionez din funcţia de ministru al Agriculturii", a declarat Henryk Kowalczyk, citat de agenţia Reuters.
Cinci state central şi est-europene, inclusiv Polonia şi România, au cerut Comisiei Europene, într-o scrisoare, să ofere soluţii pentru ajutarea fermierilor afectaţi de exporturile de cereale din Ucraina, în contextul în care Guvernul de la Varşovia a semnalat destabilizarea pieţei locale, au declarat săptămâna trecută surse citate de agenţia DPA şi de site-ul Tagesschau.de. Polonia, România, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia i-au trimis vineri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi cer o soluţie pentru ajutarea fermierilor afectaţi de exporturile de cereale ucrainene.
Guvernul Poloniei a solicitat în mod repetat să fie create de Comisia Europeană mecanisme pentru transportul rapid al cerealelor ucrainene care tranzitează spaţiul comunitar.
https://agroexpert.md/rus/v-moldove/aipa-a-transferat-in-martie-185-de-milioane-de-lei-in-conturile-agricultorilor