De ce se strică ceapa în pământ este o întrebare deseori auzită de cultivatori, atât în perioada de primăvară, cât și vară. Chiar dacă v-ați asigurat că îi oferiți toate condițiile de dezvoltare necesară, există riscul ca ceapa să putrezească în sol.
Calitate slaba a arpagicului
Ceapa se poate strica în pământ, în primul rând, din cauza materialului săditor care este slab calitativ. De asemenea, și păstrarea lui în condiții neadecvate, în umiditate, îl va face sensibil la boli, scrie cultivaprofitabil.
Totuși, vă puteți da seama și dumneavoastră dacă este o problemă cu arpagicul, pentru a evita să-l plantați. De exemplu, dacă este umed, are un miros înțepător, atunci sunt șanse mari să fie stricat.
Dacă scoateți o căpățâna de ceapă din pământ și miroase urât atunci sunt șanse mari să fie bacteria Erwinia. În acest caz nu prea aveți ce face, decât să defrișați toată cultura și să dezinfectați solul. Nu mai cultivați ceapa, usturoi pe cel puțin 3 ani pe acel sol.
Folosiți arpagic uscat și luat din surse sigure
Pentru a evita problemele de mai sus, se recomandă să cumpărați material săditor doar din surse sigure. Dacă vă produceți singur arpagicul, uscați-l bine. De asemenea, se recomandă să-l dezinfectați înainte de plantare.
Iată o rețetă simplă și eficientă: pregătiți o soluție de permanganat de potasiu și puneți arpagicul 20 de minute sau bulbii maxim 10 minute într-o soluție de sulfat de cupru (1 linguriță la 10 litri de apă). Ulterior clătiți cu apă și lăsați să se usuce bine înainte de a-i pune în pământ.
Prea multă umiditate
Evitați să plantați ceapa în soluri care rețin apa, deoarece o umezeală prelungită va duce inevitabil la putrezirea bulbilor. Nu uitați de rotația culturilor, care este foarte importantă. Se recomandă să puneți ceapa după leguminoase (mazăre, fasole) – în general plante care lasă terenul bine aprovizionat cu azot – sau cereale păioase. Ceapa și usturoiul nu trebuie să se cultive pe același sol, decât o dată la 3-4 ani.
Irigarea este necesară pentru cultura de ceapă, pentru că aceasta să se dezvolte armonios, însă, fără îndoială, o udare excesivă va conduce la probleme.
Udați când observați că solul s-a uscat. Cea mai mare cerință de apă pentru ceapă este la începutul perioadei, imediat după plantare. Umiditatea trebuie să scadă sub 60% înainte de recoltare cu 2-3 săptămâni.
Absenta potasiului și a magneziului din sol
O altă problemă care poate interveni în cultura cepei, mai ales la cea semănată în primăvară este absența potasiului, care poate încetini creșterea plantei. Totodată, lipsa magneziului se poate observa cel mai ușor când foliajul este redus, cu frunze atârnate și striații galbene pe frunze.
O fertilizare foliara cu 1,5% soluție de sulfat de magneziu, aplicată seara, înainte de apusul soarelui, va preveni apariția simptomelor nedorite pe frunze și va rectifica deficitul.
Bacterioza și alte boli ale cepei
Stricarea cepei în pământ poate fi cauzată și de boli precum bacterioza sau fuzarioza. Îmbolnăvirea poate să apară și din cauza terenului, a tehnologiei greșite de cultivare. De aceea, acțiunea rapidă este cea mai bună.