Репортажи

Natalia Neboisea: ”Un producător ecologic are mai multe pierderi decât ceilalți, dar produsul final merită orice efort”

Soții Natalia și Ivan Neboisea din Ialoveni au înființat o plantație de pomușoare, în special zmeură, din dorința de a avea pentru familie o porție suficientă de vitamine. Treptat, pasiunea pentru agricultură i-a motivat să își extindă suprafețele cultivate cu fructe, dar totodată să înființeze și o seră, în care cresc cele mai ecologice salate.

Totul a pornit de la pasiunea soțului, care s-a obișnuit cu munca în câmp de la părinții săi. Ulterior, îndeletnicirea a fost îndrăgită și de soția sa, Natalia.

”Noi activăm de 10 ani, soțul dintotdeauna a avut plăcerea să lucreze în aer liber. Am început cu căpșunile, dar încet ne-am decis să ne extindem, cu o responsabilitate față de consumator, așa că acum avem plantațiile pe circa 2 hectare, căpșuni avem pe jumătate de hectar, pe o porțiune avem pomi fructiferi, cireși, vișini, piersici, iar pe o suprafață de un hectar am plantat două soiuri remontante de zmeură, Opal și Polana. Sunt soiuri rezistente la secetă, la umezeală foarte mare și la înghețuri, sunt aromate și oferă roadă din mai până toamna târziu. Anul trecut, când a fost secetă, noi am irigat cu multă apă, am salvat plantația și am avut roadă frumoasă. Anul acesta, ne-a lovit grindina, așa că vom avea roada mai mică, dar sperăm că suficientă pentru piața internă. Și la căpșuni a fost destul de greu în acest sezon, din lipsa căldurii și acum perioada cu ploile abundente, fructele au avut de suferit, așa că nu putem să ne lăudăm cu roada acestui an” a menționat Natalia Neboisea.

Antreprenoarea a prins gustul agriculturii, ajutându-și soțul pe plantațiile cu fructe, însă personal are o plăcerea aparte să crească legume într-o seră special înființată pentru această pasiune a sa.

”Am început să cresc diferite soiuri de salată, mie îmi place foarte mult salata, așa că chiar îmi este interesant tot procesul de creștere. De anul trecut facem parte din Grupul EcoLocal Cert, suntem peste 10 producători care am intrat într-o conversie ecologică. Acest lucru ne-a stimulat să investim în înființarea unei sere, de 200 metri pătrați ca să avem condițiile necesare de a crește ecologic produsele. Desigur a fost o investiție considerabilă, în jur de 4 mii de euro, dar îmi oferă o satisfacție colosală. Mi-aș dori ca pe viitor tot terenul să îl prelucrăm ecologic, fără nici un gram de produse chimice. Este un alt gust, iar consumatorul îndată își dă seama” a mărturisit entuziastă antreprenoarea din Ialoveni.

”Producătoarea în conversie ecologică” susține că ar fi bine ca produsele ecologice autohtone să fie promovate mai intens pentru ca consumatorii să înțeleagă de ce uneori prețul acestora este mai mare decât se așteaptă cumpărătorii.

”Fiecare producător ecologic suportă anumite cheltuieli din motiv că nu recurge la utilizarea produselor de îngrijire a legumelor cum o fac ceilalți producători. Nu folosesc nici un preparat chimic pentru a combate dăunătorii, poate niște macerat de urzică dacă este cazul. De exemplu, apelez la tot felul de șmecherii, pentru că știind că dăunătorii preferă broccoli, pentru a atrage atenția de la această legumă, am pus în seră și câteva tufe de salată rucola pe post de momeală. Și funcționează, dăunătorii aleg rucola. Deocamdată sunt la etapa când învăț foarte multe detalii utile pentru a face față conversiei ecologice. Un producător ecologic are mai multe pierderi decât ceilalți pentru că apelează la alte soluții care presupun metode fără produse chimice, care mai repede rezolvă o anumită problemă. Și uneori, aspectul produselor ecologice este lipsit de luciu, dar cu timpul sper că lumea va înțelege beneficiile produselor ecologice. Noi în fiecare week-end mergem la piața de la Ecolocal din Chișinău, totodată livrăm constant anumite cantități și în alte două puncte comerciale din capitală” a menționat Natalia Neboisea.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!