Începând cu 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare noul Cod Vamal al Republicii Moldova, obiectivul căruia este uniformizarea și armonizarea legislației vamale naționale cu cea a Uniunii Europene.
Potrivit Serviciului Vamal, implementarea noului Cod Vamal reprezintă unul dintre principalele angajamente asumate odată cu obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la UE. Noua legislație vamală racordată la acquis-ul european va oferi agenților economici mai multe facilități, servicii digitalizate și reducerea birocrației.
Printre beneficiile și inovațiile noii legislații în domeniul vamal enumerate de instituție se regăsesc eliminarea taxelor pentru procedurile vamale și amânarea plății taxelor vamale, reducerea costurilor și a timpului de vămuire, dar și validare automată a declarațiilor vamale la export.
Totodată, vor fi digitalizate și automatizate procesele, iar interacțiune fizică va fi redusă cu funcționarii vamali. În același timp, declararea trimiterilor poștale se va putea face la distanță, posibilitatea declarării verbale pentru anumite categorii de mărfuri și reducerea costurilor și întârzierilor legate de declararea mărfurilor.
De asemenea, va fi posibilă declararea până la 999 de mărfuri pe o singură declarație vamală (în prezent 99), iar datorită monitorizării online a operațiunilor vamale, vor fi reduse riscurile de fraudă și incidentele de integritate.
Serviciul Vamal subliniază că va asigura implementarea cu succes a un sistem vamal orientat spre eficiență, operativitate, interconectare cu sistemele europene, creând condiții echitabile și atractive în activitatea de antreprenoriat.