Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a depus, astăzi, jurământul în prezența Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrei Natalia Gavrilița. Șefa statului l-a felicitat pe Vladimir Bolea cu prilejul învestirii în funcție, menționând că mandatul noului ministru este unul complex și important pentru țară.
„Sarcina noastră este clară, trebuie să creăm condiții pentru ca să avem un sector agricol rezilient și competitiv. Nu este ușor, în special ținând cont de provocările zilei de astăzi, dar am certitudinea că dumneavoastră, împreună cu echipa, veți reuși”, a spus Maia Sandu.
La rândul său, prim-ministra Natalia Gavrilița a apreciat contribuția lui Vladimir Bolea în luarea unor decizii cheie pentru dezvoltarea domeniului agriculturii. „Majoritatea deciziilor au venit, în ultimele 11 luni, ca și inițiative legislative pornite de Comisia parlamentară și de dumneavoastră personal. De aceea, am toată încrederea că această tranziție va fi una firească, ușoară și de bun augur pentru dezvoltarea sectorului agricol și industriei alimentare”, a menționat Natalia Gavrilița.
Începând cu anul 2019, Vladimir Bolea este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind vicepreședintele, iar din 2021 - președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară. De asemenea, din 2019, Vladimir Bolea este șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Interparlamentară a CSI.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!