Migdale, alune de pădure sau arahide în ciocolate - sunt produse trecute pe cartea de vizită a unei companii în plină dezvoltare din Republica Moldova. Antreprenorii au aplicat la un program al Băncii Mondiale şi au primit 250 de mii de lei pentru a-şi extinde afacerea şi pentru a putea exporta, cât mai curând, pe piaţa României şi a Uniunii Europene.
Materie primă de calitate, utilaje moderne şi muncitori bine instruiţi - sunt câteva dintre ingredientele unei afaceri de succes.
”Lucrăm doar cu produse de înaltă calitate, ciocolată italiană şi belgiană. Arahidele sunt turceşti şi braziliene, de aceea obţinem un produs finit de calitate. Pe piaţă am ieşit, nu la momentul potrivit, întrucât a început pandemia. De aceea este bine că sunt proiecte ca cele oferite de Banca Mondială” a spus Olga Lapușchina.
Datorită grantului Băncii Mondiale, în valoare de 250 de mii de lei, proprietarii au reuşit să procure un utilaj de ambalare performant.
”Noi ne dorim să ne lansăm pe piaţa internaţională. Să facem un nou ambalaj cu care vom cuceri pieţele Uniunii Europene” a declarat Olga Lapușchina.
Compania are şi un utilaj unic de glazurare cu ciocolată. Intervenţia omului nu este necesară, totul se face automatizat.
”Se pune program în dependenţă de tipul de ciocolată care se aplică, pentru ciocolata albă este o temperatură de răcire, pentru ciocolata neagră alta. După ce ciocolata este aplicată se pune la depozit pentru ca ciocolată şi îşi ia proprietăţile” a menționat managerul Ion Ogor.
”Capacitatea zilnică pe care o producem este în mediu la 50 de kilograme pe zi a unui produs finit, dar în perioada de criză conform cerinţei pe piaţă, avem în mediu jumătate” a spus managerul Anastasia Botnari.
Proiectul - Granturi PAC - al Băncii Mondiale, îşi propune să sprijine agenţii economici pentru a creşte capacitatea şi competitivitatea la export.
Potrivit lui Aureliu Casian, director executiv, Proiectul Ameliorarea Competitivităţii, Banca Mondială, agenţii economici au general vânzări la export în valoare de circa 600 de milioane de lei pe parcursul ultimilor patru ani. Altfel spus, un dolar care a fost alocat în calitate de grant agenţilor economici a generat circa 5,4 dolari vânzări la export.
Proiectul a început în 2015 şi 250 de agenţi economici privaţi au beneficiat de finanţare nerambursabilă din partea Băncii Mondiale.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!
Источник:
tvrmoldova.md
⚡️
Следите за новостями Agroexpert в ->
Telegram
|
Viber
|
Facebook
|
Instagram
|
News letter!