В Молдове

ODIMM susține Parteneriate Locale de Ocupare (LEP) din raioanele Căușeni și Cantemir

Abilitarea femeilor și promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor va fi susținută de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în cadrul Parteneriatelor Locale de Ocupare (LEP) din raioanele Căușeni și Cantemir. 

Această înițiativă este lansată de Organizația Internațională a Muncii (ILO) și va fi implementată pe parcursul anilor 2021-2022 în colaborare cu ODIMM, alături de alți 15 parteneri publici și privați la nivel național și local, inclusiv organizații din societatea civilă, instituții financiare, educaționale și de formare profesională, serviciul de ocupare a forței de muncă, asociații de producători, întreprinderi și investitori.

În cadrul parteneriatului ILO-ODIMM, 110 tineri și femei din cele 2 raioane vor primi educație antreprenorială prin intermediul programelor “Start pentru Tineri” și „Femei în Afaceri”, iar 50 de persoane vor putea beneficia de finanțare nerambursabilă pentru lansarea și dezvoltarea propriilor afaceri. Primii 49 de tineri și femei participă în perioada 1-17 iunie la cursurile de instruire în afaceri pentru a-și pune bazele cunoștințelor în domeniul antreprenorial. 

“Programele naționale „Start pentru Tineri” și „Femei în Afaceri” prevăd finanțarea proiectelor de investiții până la 80% - 90%, însă solicitanții trebuie să contribuie cu 20% sau respectiv 10%, iar acest lucru face ca programele să fie neatractive pentru persoanele, care nu dispun de resursele financiare necesare pentru lansarea unei afaceri. Acest parteneriat implică combinarea cofinanțării și sprijinului non-financiar oferit ca parte a programelor naționale, precum și accesul la servicii de instruire relevante pentru dezvoltarea afacerilor gestionate de femei tinere și bărbați”, susține directorul general ODIMM, Iulia Costin.

Reamintim faptul că ODIMM a participat în perioada 2019-2020 la primul Parteneriat Local de Ocupare implementat în raionul Cahul. Ca urmare a acestui parteneriat, au fost susținute financiar 11 afaceri inițiate de tinerii  și femeile din raionul Cahul, iar  25 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: odimm.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!