Un proprietar de parc fotovoltaic, de nevoie, devine și expert în pronosticuri meteo, glumește Ruslan Bumbu din Strășeni, care administrează împreună cu tatăl lui, Dumitru, o afacere în domeniul energiei regenerabile.
Punerea în aplicare a regulilor pieței energiei electrice, la 1 iunie 2022, a însemnat și trecerea producătorilor de energie regenerabilă la altfel de pronosticuri de energie produsă. Ajustarea datelor livrate cât mai aproape de prognozele meteo a devenit acută când au început a veni facturile pentru dezechilibre, adică diferența dintre datele livrate și cele realizate de facto. Astfel, producătorii sunt buni de plată în cazul unor diferențe mari atât pozitive, cât și negative.
De aceea Ruslan Bumbu din Strășeni e nevoit să consulte 7-8 portaluri meteo ca să fie cât mai aproape de vremea de afară.
Afacerea de bază a familiei Bumbu de la Strășeni e administrarea unui frigider în care în ultimul timp sunt păstrați struguri de masă. În 2016 a fost pus în funcțiune parcul fotovoltaic de 200 kW. Proiectul de extindere cu încă 1 MW este pe masă, dar administratorii așteaptă schimbări în reglementarea pieței de echilibrare.
Autoritățile au declrata că vor să ajungă, până în anul 2030, la o cotă de 30% a energiei regenerabile. Este vorba de energia produsă de eoliene, fotovoltaice și biomasă, care per total ar cumula 1,1 mil MWh, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie aprobat în ședina de mâine a Guvernului.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!