Агроменеджмент

Perdele forestiere - soluția unui agricultor din Ștefan - Vodă pentru o recoltă bogată

Автор: AgroExpert
perdele forestiere Vasile Mereuță - agroexpert.md

Vasile Mereuță din Ștefan - Vodă se ocupă cu agricultura de 15 ani. Acesta are 600 de hectare de grâu, 300 de hectare de porumb și 300 de hectare de floarea soarelui, totodată plantează și cartofi. Agricultorul a decis să înființeze perdele forestiere din cauza secetei, ulterior a observat o creștere semnificativă a producției agricole.

„În regiunea mea a fost trei ani secetă, iar roada a fost foarte puțină. Eu încercam să caut soluții și astfel, am discutat cu experți din domeniul mediului care mi-au spus că fâșiile forestiere ar proteja culturile agricole și ar menține umiditatea în sol. Pot să spun că seceta m-a determinat să înființez perdelele forestiere. Am plantat salcâm boieresc – nu tare mult, dar în toamnă vreau să mai adaug. Am observat că roada a crescut esențial. Respectiv, dacă fiecare persoană ar avea lângă câmpul propriu fâșii forestiere vor avea o roadă mai bogată”, a relatat Vasile Mereuță.

Cu toate că acum se bucură de o roadă bogată, înființarea perdelelor forestiere nu a fost lipsită de provocări. Agricultorul s-a confruntat cu lupta împotriva buruienilor și cu expunerea la substanțe chimice utilizate de vecini. Cu determinare și pasiune pentru agricultură, Vasile Mereuță a reușit să învingă obstacolele și să dezvolte aceste perdele forestiere.

„O provocare a fost descurcarea terenului de buruieni până a sădi puieții. Totodată, am avut probleme cu vecinii care utilizau pesticide, din cauza acestora unii copacii nu au rezistat”, mai adaugă agricultorul.

Vasile Mereuță subliniază importanța conștientizării și integrării acestor perdele în practicile agricole, menționând că beneficiile aduse producției agricole merită efortul și investiția.

„Îndemn agricultorii să investească în plantarea perdelelor forestiere și să nu aștepte să vină bani de la autorități. Este important ca agricultorii să conștientizeze importanța perdelelor forestiere și să le integreze în practicile lor agricole”, a afirmat producătorul Vasile Mereuță.

Te-ar putea interesa și: Perdele forestiere - o necesitate pentru agricultorii moldoveni. Care sunt beneficiile

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!