În perioada 28 – 31 martie vor avea loc expozițiile internaționale specializate „MOLDENERGY”, ediția a XXV-a și „MOLDCONSTRUCT”, ediția a XXVI-a. Acesta se vor desfășura la Centrul „Moldexpo” și vor aduna peste 110 participanți din domeniul construcțiilor și al energiei.
Expoziția MOLDENERGY este un eveniment-cheie în domeniul valorificării eficiente a resurselor energetice, surselor regenerabile de energie solară, eoliană, pe biogaze, aplicării tehnologiilor de conservare a energiei, utilizării sistemelor termice, de climatizare, ventilare, iluminare, refrigerare.
Directoarea interimară Moldexpo, Zinaida Popa, a declarat că aceste evenimente sunt platformă în care fiecare poate să-și demonstreze toate serviciile și materialele pentru a construi o Moldovă europeană.
„Aceste evenimente cheie din țară are scopul de a valorifica eficient resursele energetice, sursele regenerabile de energie solară, eoliană, pe biogaze, aplicării tehnologiilor de conservare a energiei, utilizării sistemelor termice de climatizare, ventilare, iluminare, refrigerare. Totodatăm, se vor desfășura seminare tematice pentru vizitatori. Noi îndemnăm cetățenii să vină și să participe la aceste expoziții”, a declarat Popa.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, subliniază că cele două expoziții se desfășoară concomitent pentru că „dincolo de aspectul de securitate și construcția liniilor de interconexiune, există un mare rol și un mare potențial de investiții în lucruri care țin de viața cotidiană a oamenilor”.
Totodată, în cadrul expoziției Moldconstruct Expo în premieră se organizează GARDEN EXPO 2024 - târg de primăvară, unde va fi prezentată o diversitate mare de material săditor pentru curte și grădină.