Peste 200 de producătoare agricole micro, mici și mijlocii din șase raioane ale țării au beneficiat de instruiri în domeniul agriculturii conservative și sustenabile, în perioada 6 - 20 februarie. Antreprenoarele au fost informate despre ultimele tehnologii utilizate în practicile agricole, cu ajutorul cărora vor putea diminua nu doar efectele schimbărilor climatice și obține o roadă mai bună, dar își vor putea dezvolta afacerea.
În cadrul instruirilor, acestea au mai aflat despre sistemele digitale de monitorizare a solului și climei, soluțiile inteligente de irigare sau de protecție împotriva grindinei și a înghețului, despre managementul afacerii în domeniul agricol, despre resursele financiare nerambursabile disponibile pentru proiectele de eficiență energetică etc.
Doina Pantaz din satul Meșeni, raionul Rezina administrează o prisacă cu 100 de familii de albini. Produsele de miere le comercializează pe piața locală și în diasporă. Ea a venit la instruiri deoarece își dorește să dezvolte afacerea eco, însă pentru aceasta are nevoie de mai multe cunoștințe.
„Prisaca noastră se află într-o zonă în care agricultorii din vecinătate nu practică agricultura ecologică, din acest motiv nici eu nu pot produce miere eco. Am venit la instruiri pentru a mă iniția în agricultura conservativă, ca să pot convinge vecinii agricultori să adopte practici mai prietenoase mediului”, susține apicultoarea.
Iulia Motuloc din satul Ciorna, de opt ani cultivă împreună cu mama sa roșii și castraveți în seră. A venit la instruiri pentru că o interesează atât agricultura performantă, cât și resursele financiare disponibile pentru proiecte de eficiență energetică.
„Mă pasionează agricultura ecologică și am vrea să creștem mai mult. De aceea, anul acesta planificăm să mai construim câteva sere. Dar așa cum sera consumă multă energie, ne-ar interesa să obținem finanțare pentru echipamente de energie regenerabilă, ca să avem energie la costuri accesibile”, a specificat aeasta.
Provocările climatice prin care a trecut Republica Moldova în ultimii ani au arătat că practicarea agriculturii de precizie și implementarea tehnologiilor inteligente sunt cele mai bune soluții pentru a schimba viitorul agriculturii și al fermierilor.
Proiectul comun al PNUD și FAO „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Elveția, va organiza 36 de seminare pentru 1.000 de antreprenoare.
Totodată, vor fi desfășurate sesiuni de formare a formatorilor pentru 15 reprezentanți ai 10 ONG-uri locale în domenii precum: protecția mediului și creșterea economică; măsuri de conservare a biodiversității; schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și consolidarea rezilienței; eficiență energetică și energie regenerabilă etc. Vor mai fi organizate șase vizite de studiu pe agricultura conservativă.