Prunele moldovenești au reușit să cucerească noi piețe și în acest sezon. Până la sfârșitul lunii octombrie au fost exportate peste 48,5 mii tone de prune, mai mult de jumătate dintre ele (peste 26 mii tone) au ajuns pe piața Uniunii Europene.
Datorită eforturilor comune ale producătorilor, exportatorilor și partenerilor de dezvoltare, prunele din Moldova au ajuns în acest sezon în Olanda, Italia, Franța, Croația, Polonia, Germania, Austria, România etc. O cantitate semnificativă de fructe a fost comercializată și în Federația Rusă.
Producătorii au reușit să valorifice contingentul tarifar pentru prune pe piața UE care la moment, după ce a fost majorat în ianuarie, 2020 constituie 15 mii tone. Exportatorii menționează că, din păcate, o parte a cotei la export fără taxe este consumată de prunele destinate procesării care sunt comercializate în România.
Numărul producătorilor moldoveni de prune care își încearcă forțele pe piața Uniunii Europene este tot mai mare de la un an la altul, iar consumatorii apreciază calitatea prunelor din Moldova. Pentru a fi competitivi și a obține un preț bun, producătorii se conformează cerințelor, obțin certificate GLOBALG.A.P/GRASP, adaptează ambalajul, sunt extrem de atenți la norma maximă de reziduuri admisibilă în fructe. Producătorii de fructe sunt siguri că având un produs calitativ și inofensiv nu vor avea niciodată probleme la comercializarea acestuia. Comercianții, la rândul lor, apreciază eforturile producătorilor moldoveni care au investit în tehnologii moderne de producere și post-recoltare, dar afirmă că este loc de mai bine.
Conform datelor Serviciului Vamal prețul mediu declarat în vamă pentru prune, în perioada august-octombrie, a fost 0,47 dolari per kilogram - echivalentul a 8,20 lei.
Republica Moldova produce prune pe o suprafață de circa 22.000 de hectare, cu o producție medie anuală de 100.000 de tone. Prunele moldovenești sunt disponibile în perioada iulie-noiembrie. Cu toate că Moldova produce mai multe soiuri de prune, soiurile Kabardinka, Stanley și President sunt cele mai solicitate pentru export.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!