La data de 3 iunie va avea loc o sesiune de instruire și comunicare în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței social-economice a femeilor și a tinerilor”. Evenimentul se va petrece în satul Bravicea, raionul Strășeni, la pensiunea agro-turistică „Stupina din Codrii Moldovei” deținută de tinerii apicultori Victoria și Eugen Sobol,
Sesiunea de instruire își propune să adune peste 50 de femei și tineri, atât din Republica Moldova, cât și femei refugiate din Ucraina, pentru a avea oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile și de a învăța noi modalități de a se adapta social și economic.
Această instruire, sprijinită de UnWomen Moldova are menirea să ajute la consolidarea rolului femeilor și tinerilor ca adevărați agenți ai schimbării.
Evenimentul care va aduna în cea mai mare parte antreprenoare din mediul agro vrea să pună în valoare leadershipul feminin, metamorfoza spre antreprenoriat, comunicarea de business, eticheta conversației și măiestria negocierilor.
Proiectul susținut de UnWomen Moldova este finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!