Portofoliul de credite din sistemul bancar în 2020 a crescut cu 5,3 miliarde lei ajungând la 45,6 miliarde lei la finele anului. În felul acesta, a fost înregistrată cea mai mare creștere a portofoliul de credite, din ultimii 6 ani, afirmă expertul economic, Veaceslav Ioniță.
După jaful bancar din 2014 portofoliul de credite din sistemul bancar s-a redus cu 16 miliarde lei de la 48 miliarde lei în octombrie 2014 la doar 32,1 miliarde lei în februarie 2018. De atunci Moldova a reușit să recupereze 13,5 miliarde lei sau 85% din căderea provocată de jaful bancar.
În valori absolute, maxima din 2014 cel mai probabil va fi atinsă anume în 2021, când portofoliul de credite din sistemul bancar va trece de 48 miliarde lei, cea ce înseamnă 7 ani de recuperare. Însă dacă raportăm la Produsul Intern Brut, ceea ce este mult mai relevant atunci nivelul de 36,9% din PIB atins în 2014 va fi depășit nu mai devreme decât în anul 2025-2026, ceea ce înseamnă o recuperarea de minim 12 ani a impactului jafului bancar asupra economiei noastre, susține Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, anul acesta pentru prima dată din 2014, portofoliul de credite a persoanelor juridice a crescut mai mult decât cel oferit persoanelor fizice. Din totalul de 5,3 miliarde lei creștere în 2020, creșterea determinată de creditele oferite persoanelor juridice a fost de 3 miliarde lei, iar a persoanelor fizice de 2,3 miliarde lei.
Din 2014 până în prezent portofoliul de credite oferit persoanelor fizice a crescut constant și s-a majorat de 2,8 ori de la 5,8 miliarde lei în octombrie 2014 la 16,3 miliarde lei în prezent. În același timp creditarea persoanelor juridice timp de 3,5 ani a înregistrat o scădere dramatică 17,8 miliarde lei, apoi a început o recuperare lentă, iar în 2020 acest proces s-a accelerat simțitor. În 2020 portofoliul de credite oferit persoanelor juridice a crescut cu 3 miliarde lei, cea ce este de 3 ori mai mult decât creșterea din 2018-2019.
Totodată în 2020 creditarea persoanelor juridice a crescut cel mai mult în trimestrul IV, ceea ce ne face să credem că după mai multe luni de stagnare persoanele juridice au început un proces de recuperare și creștere a cererii față de credite bancare.
Un alt aspect important al procesului de creditare este creșterea interesului față de valuta națională. Astfel din 2013 portofoliul de credite contractate în valută străină a scăzut constant, iar de atunci stagnează la nivel de 13,9 miliarde lei. În același timp creșterea din 2017 până în prezent a portofoliului de credite din sistemul bancar a fost asigurată exclusiv datorită creditelor contractate în lei moldovenești.
Comparativ cu 2017 în 2020 creditele acordate în valută străină au rămas la același nivel de 13,9 miliarde lei, iar cele în lei au crescut cu 12,2 miliarde lei, iar cea mai mare creștere a fost înregistrată în 2020, când creditele în lei s-au majorat cu 4,8 miliarde lei.
Există câteva explicații ale creșterii creditelor oferite în lei, identificate de expert și anume:
1) majorarea portofoliului de credite oferite persoanelor fizice, care în cea mai mare parte are loc în lei
2) politicile BNM de încurajare a depozitelor și creditelor în lei
3) dobânzile reduse și atractivitatea creditelor în lei, pentru persoanele juridice.