В мире

Preţul cerealelor pe plan mondial a fluctuat, din cauza tensiunilor

Автор: AgroExpert
grâu ucraina prețuri - AgroExpert.md

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în data de 24 februarie, şi blocarea porturilor ucrainene de către Moscova, au afectat semnificativ exporturile de produse agricole ale Ucrainei, iar preţul cerealelor pe plan mondial a atins valori record. Deşi s-a semnat în iulie un acord pentru deblocarea porturilor ucrainene, escaladarea războiului a menţinut nivelul ridicat al preţului cerealelor.

Înaintea conflictului, Ucraina şi Rusia erau responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% în cazul uleiului de floarea soarelui şi a seminţelor oleaginoase. Exporturile se realizau în special prin porturile lor de la Marea Neagră.

În 2021, producţia de cereale a Ucrainei a crescut cu 32% până la 85,7 milioane de tone, iar de la începutul sezonului agricol 2021/2022 şi până la data de 23 februarie 2022 Ucraina exporta-se 43 de milioane de tone de cereale.

În timp ce exporturile ucrainene erau afectate de război, cele ruseşti au scăzut din cauza lipsei navelor dispuse să meargă în porturile ruseşti şi a impactului sancţiunilor, ceea ce dus la creşteri semnificative ale preţului cerealelor.

În martie, cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a atins nivelul ridicat record de 13,64 dolari per bushel, din cauza tensiunilor geopolitice, determinând o reducere a aprovizionării cu cereale, pe o piaţă afectată deja de vremea nefavorabilă şi de restricţiile post-pandemie.

Şi preţurile la porumb şi boabe de soia au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar cotaţia pentru uleiul de palmier din Malaezia a urcat în martie la un nivel record.

De atunci, preţul grâului a mai scăzut, iar la uleiul de palmier declinul a fost de 40%, pe fondul temerilor privind o recesiune globală, a restricţiilor din China şi a extinderii acordului privind exporturile ucrainene prin coridorul pentru cereale de la Marea Neagră.

În timp ce inundaţiile din Australia, al doilea mare exportator mondial de grâu, au provocat în ultimele săptămâni pagube semnificative culturilor agricole, care erau gata de a fi recoltate, seceta severă ar urma să reducă producţia de grâu Argentinei cu aproape 40%. Aceste evoluţii vor duce la scăderea disponibilităţii grâului pe plan global în primul semestru din 2023, avertizează analiştii. Iar lipsa ploilor în unele regiuni agricole din SUA ar putea afecta aprovizionarea în semestrul doi din 2023.

În cazul orezului, traderii se aşteaptă ca preţurile să rămână ridicate, atât timp cât interdicţia de export impusă anul acesta de India, cel mai mare furnizor mondial, rămâne în vigoare.

"În cele mai multe ţări exportatoare, disponibilitatea orezului este destul de redusă, cu excepţia Indiei, unde restricţiile la export au dus la scăderea vânzărilor. Dacă s-ar obţine o producţie record în una din principalele ţări exportatoare, atunci vom vedea într-adevăr modificări de preţuri pe piaţă", a declarat pentru Reuters un trader din Singapore.

Perspectivele pentru porumb şi boabe de soia în America de Sud par mai bune pentru recolta de la începutul anului viitor, deşi seceta recentă din unele părţi ale Braziliei, cel mai mare exportator global de boabe de soia, a provocat temeri privind aprovizionarea.

Livrările interne ale SUA de cereale, inclusiv porumb, grâu şi boabe de soia, ar urma să rămână la un nivel destul de redus în 2023, conform Departamentului american al Agriculturii (USDA). Instituţia estimează că livrările SUA de porumb vor scădea la cel mai redus nivel din ultimul deceniu înainte de recolta din 2023, iar stocurile de boabe de soia sunt estimate la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani, iar cele de grâu - la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!