В Молдове

Prețuri mai mici la motorină! Fermierii își pot face rezerve

Автор: AgroExpert
motorina fermieri prețuri - AgroExpert.md

Motorina a ajuns la 23 de lei litrul, cu 2,40 lei mai puțin față de acum două săptămâni, potrivit informațiilor ANRE.

Dacă acum două săptămâni, prețul maximal pentru motorina standard era stabilit la nivelul de 25,23 lei/litru, atunci la situația din 10.02.2023 acesta ajunge la nivelul de 22,83 lei/litru, înregistrând astfel o ieftinire de 2,4 lei/litru sau de circa 10.

În cazul prețului la benzina COR 95, scăderile au avut un caracter mai moderat. Totuși, acesta a ajuns sub 25 de lei/litru, în aceeași perioadă fiind înregistrată o ieftinire de 0,73 lei/litru sau de circa 3%.

Pentru următoarele trei zile (11 - 13.02.2023), Agenția a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivel de:

  • 24,95 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 09 bani);
  • 22,83 lei/litru - pentru motorina standard (- 28 de bani).

Agricultorii beneficiază de rambursarea accizei la motorină. Potrivit unei hotărâri de Guvern, producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia în acest an de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent, în valoare de până la 100% sau 2.980 lei/tonă.

Totodată, se va achita integral acciza la motorină pentru toate tipurile de exploatații din sectorul zootehnic. Producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% sau 894 de lei/tonă.

În acest scop, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost alocate suplimentar 120 de milioane de lei. Astfel, Fondul pentru rambursarea integrală a accizei pentru producătorii agricoli va constitui circa 320 milioane lei, estimează Ministerul Agriculturii.

Solicitanții de compensații pot depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale AIPA sau câte un dosar per semestru.

Pentru primul semestru termenul de depunere a solicitărilor a fost 15 august, iar pentru semestrul II – 15 noiembrie și acesta cuprinde perioada 1 iulie – 15 noiembrie.

Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200.000 de lei anual, dublu față de prevederile anterioare. Astfel, noile modificări vor permite producătorilor agricoli mici și mijlocii să efectueze lucrări mecanizate pe circa 800 de hectare, susținea Ministerul Agriculturii.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!