Scumpirile la benzină și motorină se țin lanț. Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile tarife la produsele petroliere, pentru 15 februarie.
Potrivit ANRE, costul unui litru de benzină va fi de 24,59 lei, cu 8 bani mai mult. Totodată, prețul pentru un litru de motorină va ajunge până la 22,79 lei, cu 9 bani mai mult.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.