В мире

Preţurile mondiale la alimente: zahărul, carnea și orezul s-au scumpit cel mai mult în aprilie

Автор: AgroExpert
produse agricole prețuri - AgroExpert.md

Prețurile mondiale la alimente au început să crească, în aprilie, după 12 luni consecutive de scădere, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Potrivit specialiștilor, prețurile sunt însă cu aproximativ 20% sub nivelul record din în luna martie 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În aprilie 2023, acest indice a crescut cu 0,6% până la 127,2 puncte, de la nivelul de 126,5 puncte înregistrat în martie.

Conform agenţiei cu sediul la Roma, creşterea din luna aprilie reflectă preţurile mai mari la zahăr, carne şi orez, care au contracarat scăderile la cereale, lactate şi uleiuri vegetale.

„Pe măsură ce economiile îşi revin din încetinirile semnificative, cererea va creşte, exercitând presiuni în sus asupra preţurilor la alimente", a spus economistul şef de la FAO, Maximo Torero.

Cu cât au crescut prețurile

Creşterea de luna trecută a preţului mondial al alimentelor a fost cauzată, în principal, de un avans de 17,6% al preţului zahărului, care a atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2011. FAO a spus că această creştere are legătură cu îngrijorările referitoare la livrări mai mici după revizuirea, în jos, a estimărilor de producţie în India şi China, precum şi a unor producţii sub aşteptări în Thailanda şi Uniunea Europeană.

De asemenea, preţurile la carne au crescut cu 1,3% comparativ cu luna martie, în timp ce preţurile la lactate au scăzut cu 1,7%, cele la uleiuri vegetale au scăzut cu 1,3% iar cele la cereale s-au redus cu 1,7%, în condiţiile în care s-a înregistrat un declin pentru majoritatea cerealelor, care au contracarat majorarea preţurilor la orez.

„Creşterea preţului orezului este extrem de îngrijorătoare şi este esenţial ca iniţiativa Mării Negre să fie reînnoită pentru a evita orice altă majorare a preţurilor la grâu şi porumb", a subliniat Maximo Torero.

În aprilie, analiștii Fitch Solutions anunțau că piaţa globală de orez va înregistra cel mai mare deficit din ultimele două decenii în 2023. Din China în SUA şi până în Uniunea Europeană, producţia de orez este în scădere, iar prețurile cresc afectând peste 3,5 miliarde de oameni de pe tot globul, în special în Asia-Pacific unde se consumă circa 90% din producția mondială de orez, au transmis specialiștii pentru CNBC.

Estimări privind producția de cereale

Separat, FAO a dat vineri publicităţii un raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producţia mondială de grâu ar urma să fie 785 milioane de tone, uşor mai mică decât cea din 2022, dar chiar şi aşa va fi a doua cea mai mare producţie de grâu înregistrată vreodată în istorie.

De asemenea, Organizaţia cu sediul la Roma şi-a îmbunătăţit şi estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,785 miliarde de tone, de la 2,777 miliard de tone cât estima anterior ceea ce înseamnă că a fost cu doar 1% mai mică decât cea din 2021.

La finalul lunii trecute, analiştii Agritel spuneau că se aşteaptă la o îmbunătăţire a producţiei de grâu în România. Potrivit acestora, țara noastră ar urma să recolteze în acest an o cantitate de 10,35 milioane tone de grâu, o revenire semnificativă faţă de situaţia de anul trecut.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!