В Молдове

Primele comentarii în privința celei mai mari amenzi aplicate de către Consiliul Concurenței

Consiliului Concurenței a anunțat că a destructurat cel mai mare cartel depistat vreodată și ca urmare a aplicat cea mai mare amendă administrativă din istoria instituției, dar și a Republicii Moldova. Cel puțin, așa susține Eugen Cozmulici, șeful direcției politici, protocol și relații externe a Consiliului Concurenței. Pe de altă parte, întreprinderile amendate susțin că vor ataca în instanța de judecată această decizie.

Consiliul Concurenței a amendat întreprinderile CI „Agrostoc”, SRL „Diazchim”, SRL „Bioprotect” și SA „Fertilitate Chișinău” cu suma de 91 de milioane 94 de mii de lei pentru participarea în acorduri de tip cartel îndreptată la stabilirea prețurilor de vânzarea a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților de marca „Bayer” și „Belchim”. Valoarea prejudiciului adus consumatorilor, potrivit calculelor realizate de experții Consiliului Concurenței, este de circa 190 de milioane de lei.

În urma investigației inițiate de Consiliul Concurenței la 16 iulie 2020, au fost acumulate probe care demonstrează cu certitudine comunicarea între întreprinderi prin care se fixează prețuri și unele condiții de tranzacționare a produselor de uz fitosanitar către întreprinderile agricole de pe teritoriul RM. Consilul Concurenței a constatat că, în urma acestor înțelegeri, prețurile la aceste produse vândute pe teritoriul Ucrainei și a României sunt cu aproximativ 28% mai mici ca în RM”, a anunțat responsabilul Consiliului Concurenței într-un briefing.

Din cele afirmate de Consiliul Concurenței, ca rezultat al înțelegerilor de cartel, cifra de afaceri și activele întreprinderilor menționate ar fi crescut cu sute de milioane de lei pe parcursul ultimilor cinci ani, iar agricultorii nu au devenit mai bogați, pe când consumatorii au fost nevoiți să procure produse agricole la prețuri mai înalte. Astfel, produsele autohtone au devenit tot mai puțin competitive pe piețele externe.

Contactat de AgroExpert, Valeriu Streleț, directorul SRL „Bioprotect” ne-a comunicat că nu este de acord cu aplicarea respectivei amenzi și o va contesta în instanța de judecată.

”Această decizie este absolut subiectivă. Pe durata celor 7 luni cât a durat investigația lor, au ridicat de la noi mii de documente, care sunt informații comerciale confidențiale, contracte cu clienții noștri, dar și cu furnizorii noștri, facturi, din care se poate observa imediat că prețurile din price-list-ul oficial sunt totalmente diferite la fiecare client, pentru că noi negociem individual. Cei de la Consiliul Concurenței s-au bazat numai pe acestă diferență, lista de prețuri a coincis și la celelalte întreprinderi pentru că formula de calcul e cam aceeași. Dar în realitate, concurența între importatorii de inputuri este foarte dură, uneori prețul final oferit fermierilor noștri ne garantează rentabilitatea de numai 5-6%. În anii la care au făcut referință, am avut o rentabilitate netă a vânzărilor de 10-12%, nu mai mult, nicidecum nu poate fi supraprofit, având în vedere că noi facem o singură livrare pe an. Livrăm primăvara produsele și oferim  clienților  6-8 luni termen de achitare, dacă până toamna își onorează  obligațiunile de plată în proporție de 70-75%, e foarte bine, în rest reeșalonăm pe anul viitor. Noi de fapt, an de an tragem povara cu fermierii, anul trecut, din cauza pandemiei și a secetei, am obținut rentabilitatea netă de 8%. Prin urmare, vom contesta actul de sancționare al Consiliului Concurenței  și vom acționa în judecată pentru declarațiile calomnioase pe care le-au făcut, pentru că ne-au cauzat un prejudiciu grav de imagine în raport cu fermierii” a declarat Valeriu Streleț, directorul SRL „Bioprotect”.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

 

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!