O delegaţie militară turcă se va deplasa în această săptămână în Rusia pentru a discuta detaliile unui posibil coridor maritim sigur în Marea Neagră pentru exportul de cereale ucrainene, au afirmat surse din cadrul preşedinţiei turce, transmite Reuters.
Agenţia rusă TASS a confirmat planurile de discuţii, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Pe de altă parte, AFP a relatat că o 'reuniune în patru', cu reprezentanţi ai ONU, Rusiei şi Ucrainei, va avea loc săptămâna viitoare în Turcia în vederea organizării transportului de cereale pe Marea Neagră.
Televiziunile private CNN Türk şi NTV, citând surse din cadrul preşedinţiei de la Ankara, au precizat că discuţiile vor avea loc la Istanbul.
Invazia rusă în Ucraina a oprit exporturile de cereale ale Kievului pe Marea Neagră, cauzând crize la nivel global, deşi Moscova acuză pentru acestea sancţiunile occidentale. ONU a lansat un apel ambelor părţi, precum şi Turciei, vecin cu ele la Marea Neagră şi membru NATO, să convină un coridor maritim.
Ankara a avut până acum discuţii cu Moscova şi ONU cu privire la coridorul plănuit, însă a afirmat că orice acord final va necesita ca toate părţile să se întâlnească la Istanbul, de unde Turcia spune că va fi monitorizată implementarea planului.
Sursele citate de Reuters au afirmat că o întâlnire cvadripartită între Turcia, Ucraina, Rusia şi ONU va avea loc la Istanbul în săptămânile următoare, posibil cu participarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi a secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
Postul turc Haberturk relatase mai devreme despre întâlnirea plănuită.
Potrivit surselor, planul are în vedere crearea a trei coridoare din portul ucrainean Odesa la Marea Neagră, sub supervizarea Kievului, şi ca de acolo să fie transportate atât mărfuri alimentare ucrainene, cât şi ruseşti.
Între 30 şi 35 milioane de tone de cereale ar putea fi transportate de acolo în următoarele 6-8 luni, au afirmat sursele.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!