В Молдове

Producătorii și exportatorii de produse horticole pot aplica pentru asistență la implementarea cerințelor standardelor internaționale (GLOBALG.A.P., GRASP, SMETA, IFS)

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) lansează un apel pentru solicitări de asistență tehnică (servicii de consultanță și instruire) pentru susținerea implementării cerințelor standardelor internaționale pentru facilitarea exporturilor de produse horticole în stare proaspătă. Astfel producătorii de produse horticole pot aplica începând de astăzi, 7 decembrie până la data de 30 decembrie. 

Asistența poate fi solicitată de către producătorii și exportatorii de produse horticole în stare proaspătă, organizațiile de producători (cum ar fi cooperative sau grupuri de producători) și asociațiile sectoriale. Urmare acestui apel, urmează să fie selectați circa 10 producători agricoli care vor beneficia de asistență. Proiectul APM va acoperi costurile serviciilor de instruire și consultanță privind implementarea cerințelor standardelor internaționale, iar solicitanții selectați vor acoperi costurile serviciilor de audit și certificare. Aplicanții vor parcurge cunoștințele necesare pentru a putea respecta:

  • bunele practici agricole - în baza standardului GLOBALG.A.P.;
  • bunele practici sociale – în baza modulului GLOBALG.A.P. privind practicile sociale GRASP, ghidului SMETA sau altui standard similar;
  • sisteme de gestiune a siguranței alimentare – în baza standardelor IFS Broker sau IFS Logistics (pentru companiile ce exportă produse de la alți fermieri).

Experiența Proiectului APM și a partenerilor săi demonstrează că implementarea bunelor practici agricole și sociale contribuie la:

(1) sporirea eficienței proceselor de producere și manipulare post-recoltare,

(2) creșterea calității și siguranței alimentare a produselor și

(3) creșterea exporturilor prin corespunderea cu cerințele importatorilor din UE și alte regiuni.

Implementarea și certificarea conformității cu cerințele standardelor GLOBALG.A.P. și GRASP la un număr cât mai mare de gospodării agricole este un factor critic pentru a menține tendințele pozitive de creștere a exporturilor de produse horticole proaspete moldovenești către UE. Marea majoritate a comercianților cu amănuntul din UE solicită în mod obligatoriu certificarea GLOBALG.A.P. pentru toți furnizorii lor de fructe în stare proaspătă, precum și confirmarea aplicării unui tratament etic a forței de muncă (fapt ce poate fi confirmat prin certificarea GRASP, un modul adițional la standardul de bază GLOBALG.A.P.)

Totodată, unele rețele internaționale și mari importatori solicită de la furnizorii lor să fie auditați conform Ghidului SMETA (Sedex Members Ethical Trade Audit), care are obiective similare modulului GRASP și poate fi considerată o alternativă a acestuia. Iar pe lângă certificarea GLOBALG.A.P. a produselor primare, majoritatea rețelelor din Uniunea Europeană solicită și certificarea sistemelor de management a siguranței alimentare de la intermediarii care consolidează volumele de la mai mulți fermieri și asigură logistica lor din țara de origine până la rețea, standardele reprezentative fiind IFS Broker și IFS Logistics, în funcție de complexitatea activității intermediarului.

Dosarul de aplicare și copia înregistrării legale a solicitantului se va expedia în format electronic (versiunea Word și PDF) la adresa apm@moldovaagro.com având codul de referință No. MoldHVAA_Standarde_2022. Întrebările referitoare la această solicitare pot fi expediate prin email la adresa apm@moldovaagro.com.  

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!