В Молдове

Recolta generoasă de struguri a fost expusă la Cămara Fest

Автор: Lidia Danila
Cămara Fest Diana Crudu - agroexpert.md

Unii producători de struguri din Republica Moldova se bucură de o recoltă bogată și de calitate. Potrivit producătoarei și organizatoarei târgului cu produse autohtone „Cămara Fest”, Diana Crudu, anul acesta a fost un an propice pentru creșterea strugurilor, iar roada este pe măsura așteptărilor.

„Anul acesta strugurii sunt foarte dulci, pentru că a fost un an foarte generos, cu temperaturi înalte. Totodată, a plouat la timp și nu am pornit sistemul de irigare, iar asta ne-a permis să facem și economie, pentru că irigarea strugurilor de masă este destul de costisitoare. În general, a fost un an propice pentru creșterea strugurilor, iar în comparație cu anul trecut, roada din acest an e mult mai bună”, a declarat producătoarea de struguri, Diana Crudu. 

Cu o suprafață de 10 hectare de struguri, Diana Crudu a explicat modul în care gestionează cultura, menționând că investește în calitatea strugurilor prin utilizarea preparatelor organice.

„Am două hectare și jumătate de struguri timpurii, șase hectare și jumătate de Moldova și un hectar de struguri tehnici. Soiul Moldova o depozitez la frigider, dar strugurii timpurii îi vând pe piața internă, căci nu avem cantități pentru export. Investesc foarte mult în calitatea strugurilor, lucrez doar cu preparate de creșteri organice. Astfel, aduc pe piață tot calitativ, pentru că sunt conștientă că din strugurii noștri consumă foarte mulți copii”, precizează producătoarea.

Diana Crudu a specificat că agricultorii se confruntă cu două provocări majore: lipsa forței de muncă și a pieței de desfacere.

„O mare problemă e că nu prea avem oameni cu cine munci. Se resimte foarte, foarte acut lipsa forței de muncă în agricultură. O altă problemă e că nu avem o piață de desfacere. În principiu, târgurile rămân unica noastră opțiune de a vinde cantități mai mari și la un preț decent”, susține Crudu.

În acest context, Cămara Fest devine un sprijin esențial pentru producătorii locali. Referindu-se la impactul târgului, organizatoarea afirmă că acesta este vital pentru supraviețuirea fermierilor și reprezintă un mijloc crucial pentru a-și valorifica produsele.

„Adevărul e că pentru foarte mulți din ei este unica soluție de supraviețuire. Probabil, peste 50% din agricultori nu ar mai activa, dacă Cămara Fest și-ar înceta activitatea. Oamenii care îi vedeți la târg nu sunt oameni luați cu ziua, sunt producători, iar de luni până vineri sunt fie pe deal, fie în secțiunile de producere în sere, iar sâmbătă și duminică, sunt prezenți aici ca să valorifice munca depusă” , subliniază organizatoarea târgului Cămara Fest, Diana Crudu.

La târg au mai fost prezenți producători de fructe și legume proaspete, de miere, de ceaiuri autohtone din plante naturale, producători de migdale, nuci, alune, cașcavaluri, carne și vin.

Cămara Fest oferă agricultorilor și producătorilor o platformă esențială pentru vânzarea produselor și schimbul de experiență.

Târgul este organizat de EUROCIVIS - Asociația femeilor din agricultura și turismul Republicii Moldova. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor locali și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri diverse.

AGROEXPERT este partener media al târgurilor Cămara Fest.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!