Recoltarea culturilor din prima grupă, estimările privind producția din acest an și perspectivele de valorificare a cerealelor au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței Consiliului consultativ sectorial pentru cereale și oleaginoase, convocată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Potrivit acestora, pe agenda discuțiilor s-au regăsit desfășurarea recoltării culturilor din prima grupă, estimările privind producția din anul curent și perspectivele de valorificare a cerealelor. În acest context, a fost examinată și situația de pe piața internă și regională, inclusiv evoluțiile care influențează comercializarea producției agricole.
Conform MAIA, un alt subiect a vizat măsurile de subvenționare pentru culturile de câmp prevăzute în Planul Strategic al Politicii Agricole (PSPA), inclusiv plățile directe cuplate, subvenționarea primelor de asigurare și finanțarea proiectelor investiționale.
Reprezentanții sectorului au abordat regimul aplicabil importurilor de cereale și oleaginoase, solicitând examinarea posibilității de instituire a licențierii acestora. Totodată, a fost discutată monitorizarea tranzitului acestor produse pe teritoriul Republicii Moldova.