Campania de recoltare a cerealierelor din prima grupă și a altor culturi a început cu o întârziere de 10-14 zile.
Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, două săptămâni de seceriș, în țară se atestă o recoltă medie de grâu de circa 4,5 tone per ha. Astfel, până în prezent, s-a recoltat grâu de pe o suprafață de circa 59.000 ha, recolta globală fiind de 268.414 tone, cu o productivitate medie pe țară de 4,5 tone de grâu per ha.
Totodată, situația recoltării grâului diferă de la un raion la altul atât la capitolul suprafețe și volume, cât și la productivitate. Astfel, în volum s-au strâns 23.400 de tone în raionul Orhei, 20.250 de tone în raionul Ungheni, 19.238 de tone - UTA Găgăuzia, până la 6-8 mii de tone la Edineț, Drochia, Cahul etc., cu o productivitate medie preliminară de 5,5 tone/ha (Criuleni), 5 tone/ha (Drochia, Fălești), 4,9 tone/ha (Florești) până la 3,8 tone/ha (Orhei). În același context, potrivit informațiilor preliminare până în prezent, s-a recoltat orz de pe o suprafață totală de circa 37.054 ha, recolta globală fiind de 148.887 de tone, cu o productivitate medie pe țară de 4 tone de orz per ha. În primele două săptămâni de la demararea campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă a fost recoltată roada de pe circa 12% din suprafața însămânțată. Amintim că, pentru anul agricol 2021-2022 au fost semănate circa 318 mii ha de grâu, ceea ce constituie cu 4% mai mult decât în anul trecut și 64 de mii ha de orz, constituind cu 18% mai mult decât în anul 2020. În prezent este în plin proces recoltarea de muștar, ceapă, morcov, varză, castraveți, roșii, sfecla roșie, dovleci etc. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului atenționează producătorii agricoli ca, în perioada desfășurării campaniei de recoltare a cerealelor, să manifeste prudență maximă și să respecte normele și regulile de apărare împotriva incendiilor pentru a evita riscurile și a reduce pierderile. Astfel, producătorii sunt îndemnați să sporească acțiunile de pază a recoltei, să izoleze lanurile/suprafețele ce urmează a fi recoltate prin crearea fâșiilor arate lângă drumuri, masive de diferit pădureț, poduri și căi ferate, precum și să utileze cu sisteme de eșapare a gazelor fierbinți, instalații parascântei și mijloace de primă intervenție combinele, camioanele și tractoarelor, antrenate în campania de recoltare.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!