Ceara este un produs secretat de glandele ceriere ale albinelor lucrătoare în vârstă de 12-18 zile. Nu este colectată din natură, de pe flori, însă are o strânsă legătură cu existenţa nectarului și polenului florar. Atunci când albinele consumă din abundenţă polen și nectar proaspăt, glandele ceriere secretă ceara în formă de solzișori pe partea ventrală a abdomenului.
Se poate de spus că ceara este al doilea produs al stupului după cantitatea obţinută, este o resursă foarte importantă în industria apicolă. Sursa principală de obţinere a cerii este rebutarea fagurilor vechi. O cantitate însemnată de ceară se mai obţine în urma extracţiei mierii.
Dacă se obţine mai puţin de 1 kg ceară la 100 kg miere marfă, atunci nu se acordă atenţia cuvenită acestei direcţii. Informațiile se conțin în Ghidul practic privind bunele practici în apicultură în contextul schimbărilor climatice.
După modul de extracţie, ceara se clasifică astfel:
- ceară de prisacă (topire directă),
- ceară de presă,
- ceară extractivă,
- ceara industrială.
Pentru topirea cerii se folosesc: topitorul de ceară, solar, cu aburi sau cu apă, electrice sau termice, presa de ceară.
Folosirea ramei capcană duce la majorarea cantităţii de ceară obţinută şi debarasarea de un număr considerabil de acarieni Varroa Jacobsoni (50%). La producerea unui kg de ceară albinele consumă 3,5-3,8 kg miere.
Pentru obţinerea cerii de calitate, este foarte important de respectat unele recomandări tehnologice
Se mărunţește și se spală materia primă obţinută din fagurii vechi rebutaţi, pentru a se dizolva resturile de miere, păstură, excremente, coloranţi și alte impurităţi care afectează negativ calitatea cerii. Timp de 2-3 zile se ţine în apă, schimbându-se apa de două ori pe zi. Topirea se execută la un foc mic, temperatura nu trebuie să depășească 90°C. Calitatea apei folosită la topirea cerii are o mare însemnătate. Se va folosi apa moale, prioritar de ploaie, de zăpadă sau distilată. Răcirea cerii se face timp îndelungat, de dorit 48 - 72 de ore sau chiar mai mult, într-o încăpere caldă, sau de învelit vasul cu ceară pentru a se menţine căldura. În așa condiţii, impurităţile se depun la partea inferioară a calupului. După răcire și solidificare, ceara se curăţă de impurităţi cu ajutorul dălţii apicole până la stratul de ceară veritabil.
Pentru evaluarea producţiei de ceară a stupinei se folosește următoarea formulă: P = ((R - r) · 0,140 + C - G)/ N, unde:
P – reprezintă producţia de ceară;
R – cantitatea de faguri la sfârșitul sezonului;
r – numărul de faguri la începutul sezonului;
0,140 – greutatea în kilograme a cerii puse într-un fagure de cuib;
C – cantitatea de ceară obţinută în stupină în decursul sezonului;
G – greutatea fagurilor artificiali folosiţi la prisacă pe sezon;
N – numărul familiilor de albine intrate în vară.
În urma administrării preparatelor medicamentoase antivarroa, mai ales care conţin fluvalinat, mai mulţi ani la rând, este pericolul să se acumuleze reziduuri în ceară, ce duce la ignorarea mătcii de a depune ouă în celulele acestor faguri. Totuși, puietul crescut în asemenea faguri nu este sănătos perfect, albinele au o imunitate scăzută și o longevitate scurtă a vieţii.