В Молдове

Republica Moldova nu-și poate asigura necesitățile de lapte! Linte: Importurile sunt soluția

Автор: AgroExpert
vaci lapte ferme - AgroExpert.md

90% din laptele – materie primă folosit pentru produsele lactate din Republica Moldova este preluat de la persoanele fizice, fermele autorizate oferind o cantitate redusă de lapte. O spune președintele Asociației „Lapte”, Carolina Linte, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Președintele Asociației „Lapte” spune că sectorul procesării laptelui ar putea să dispară în Republica Moldova, întrucât statul nu investește în dezvoltarea fermelor și nu-i susține pe fermierii care și-au inițiat o afacere în acest domeniu. Potrivit Carolinei Linte, majoritatea laptelui – materie primă, folosit la procesare, este preluat de la cetățeni, însă numărul gospodăriilor care mai au vaci este în scădere.

„În Republica Moldova avem peste 20 de ferme care se numesc ferme de prăsilă, autorizate de Ministerul Agriculturii. Noi nu ne asigurăm cu lapte – materie primă, integral de la fermele autorizate. Noi achiziționăm de la persoane fizice. Persoanele fizice îmbătrânesc și noi, practic, nu mai avem acest sector, pentru că în jur de 90% din lapte îl achiziționăm de la populație. Laptele, chefirul, smântâna și brânza proaspătă noi le asigurăm populației. Celelalte produse, cum ar fi cașcavalurile,  laptele UHT, toate sunt importate din Ucraina, Belarus și UE (România, Polonia, Ungaria). De la izbucnirea războiului, au scăzut importurile din Ucraina și au crescut importurile din România. Cu siguranță, suntem dependenți de importuri”, a spus Carolina Linte.

Președintele Asociației „Lapte” spune că a propus autorităților compensarea cheltuielilor pentru fermieri în funcție de cantitatea de lapte produsă, însă producătorii au rămas fără niciun suport din partea statului.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea declara într-o conferință de presă că și-a propus ca până în anul 2025 să crească efectivul de animale din fermele moldovenești.

La aprobarea noului concept de subvenționare, ministrul Bolea susținea că ca accentul va fi pus pe zootehnie, în condițiile în care ramura a rămas subdezvoltată. „Vorbim despre zootehnie. Și din 2023 vom începe un amplu proces de fortificare a acestei ramuri. (…) Până la finalul mandatului de la minister în anul 2025 vreau să ajungem la un minim de 20 mii de vaci în ferme pentru a asigura cantitatea minimă de lapte necesară procesatorilor și consumatorilor din Republica Moldova”.

Ultimele date statistice relevă că în ianuarie-septembrie 2022 față de perioada respectivă a anului precedent a fost înregistrată micșorarea producției (creșterii) vitelor și păsărilor (în masă vie) în gospodăriile de toate categoriile cu 5,3%, care a fost generată de scăderea producției atât în gospodăriile populației, cât și în întreprinderile agricole, respectiv, cu 8,4% și cu 2,4 %.

Totodată, în gospodăriile populaţiei a fost marcată micșorarea efectivului de bovine cu 5,8%, de porcine – cu 4,8%, iar efectivul de ovine și caprine a indicat o creștere cu 3,1%.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!