Comisia pentru analiza problemelor invocate de către fermieri în cadrul protestelor din luna noiembrie 2023 informează despre faptul că, de la începutul activității a interacționat cu 9 creditori, inclusiv bănci comerciale, companii de microfinanțare și distribuitori de inputuri. Scopul a fost de a analiza situația de facto a fermierilor care se află în dificultate financiară și de a facilita comunicarea între părți, în vederea găsirii celor mai eficiente soluții pentru reeșalonarea datoriilor. În comun, au fost analizați diferiți indicatori și condiții specifice, care au evidențiat că situația fiecărui agricultor este distinctă.
Creditorii precizează că restructurările au loc la solicitarea clienților și în baza prezentării unei analize financiare a afacerii, iar măsurile de executare forțată sunt aplicate doar când toate celelalte soluții au fost epuizate. În prezent, sunt prevăzute reeșalonări și medieri pentru acest proces în cazul a 14 împrumuturi.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), menționează că o parte integrantă a dialogului dintre autorități, fermieri și agricultori a fost Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova. CCI a sprijinit informarea agricultorilor cu privire la condițiile și procedura de eliberare a Avizelor de atestare a impedimentului justificator (Certificate de forță majoră), aceasta fiind una dintre soluțiile identificate în cadrul Comisiei și comunicate Asociațiilor de profil.
Conform informațiilor disponibile, CCI a primit peste 200 de apeluri de la agricultori, iar numărul dosarelor depuse se ridică la circa 100.
„În această perioadă s-a observat că un număr semnificativ de agricultori nu cunoșteau procedurile exacte pentru obținerea Avizului, iar multora le lipseau documentele necesare. Pentru a ușura acest proces, ministerul a inițiat discuții cu Serviciul Hidrometeorologic de Stat, rezultatul fiind minimizarea costului certificatului în zona în care își desfășoară activitatea agricolă agentul economic afectat de secetă”, se arată în comunicatul emis de MAIA.
O altă opțiune identificată este capacitatea de a intra în insolvență de sine stătător, cu scopul de a redresa situația prin aprobarea unui plan de restructurare economică a întreprinderii. În urma analizei dosarelor, s-a constatat că unii producători au acumulat datorii excesive în timp, adunate timp de 3, 4 și 5 ani.
Pentru a preveni situații similare în noul sezon agricol, MAIA face un apel către agricultorii care se ocupă de cultivarea cerealelor de a lua în considerare înființarea și aderarea la o asociație de profil. Prin intermediul acesteia, pot fi identificate contracte de export și obținute informații actualizate despre evoluția piețelor.
Subvenționarea cu 70% a primei de asigurare rămâne o măsură de susținere a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare prin intermediul AIPA.
„Un alt instrument pentru ca agricultorii să fie protejați în situații neprevăzute, este includerea în rapoartele contractuale cu instituțiile financiare clauza referitoare la evenimentele de forță majoră sau "impediment care justifică neexecutarea obligației" și redactarea acesteia în concordanță cu legislația în vigoare”, susțin reprezentanții MAIA.
Citește și: Peste 400 de agricultori afectați de secetă vor primi suport financiar
Responsabilii de la minister au menționat că 392 de fermieri sunt crescători de porumb, iar alți 13 sunt din nordul țării, care au înregistrat pagube considerabile pe terenurile agricole după furtunile și grindina din 25 și 26 iulie 2023. Toți agricultorii dețin acte de constatare a pagubelor.
Te-ar putea interesa și: Fermierii din Cahul cer acțiuni urgente: „Ne aflăm în pragul falimentului”