Șirul instruirilor teoretico-practice, în cadrul proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM), finanțat de USAID Moldova continuă. De această dată, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Struguri de masă din Cahul, cu susținerea Direcției Agricultură din raionul Hâncești, a desfășurat seminarul în raionul Hâncești, unde au participat în jur de 20 de producători de soiuri de struguri de masă.
Cu genericul ”Operațiuni tehnologice în pre-floare în plantațiile viticole, cultivate pe spalier vertical tradițional, instruirea a inclus informații practice pentru producători.
”Ne-am axat pe lucrările petrecute acum în pre-floare pe plantațiile de viță-de vie, soiuri de struguri de masă, crescuți pe spalier vertical tradițional. Am accentuat normarea prealabilă a recoltei, care se face acum când inflorescențele sunt în toiul dezvoltării, normarea definitivă va fi făcută după înflorire, abia după ce vom vedea cum a decurs polenizarea. Acum am convenit cu producătorii care au fost prezenți la instruire că vor lăsa câte o inflorescență, de regulă cea mai puternică, prima de jos, de obicei, care este și cea mai frumoasă. Sunt cazuri, excepționale, când a doua este mai frumoasă, dar destul de rar. În situația dacă avem două inflorescențe slabe pe un lăstar și în preajmă, pe un alt lăstar, sunt două puternice, le dăm jos pe cele slabe și le păstrăm pe cele frumoase, de pe lăstarul alăturat” a accentuat Serghei Tutovan.
Fiecare participant a avut întrebările sale, însă informațiile oferite de expertul Serghei Tutovan sunt valabile pentru toți producătorii de struguri de masă.
”Am discutat și despre procedura de rărit, pentru că în urma secetei din anul trecut, noi am stabilit că vom lăsa plantațiile să se revigoreze, rărind roada, însă datorită ploilor din toamnă, am observat că sistemul radicular s-a restabilit destul de bine după șocul de anul trecut. Am constatat că avem depunere de muguri generativi și inflorescență mai bună ca anii trecuți cu 15-20%. Faptul că toamna a fost lungă, iarna destul de blândă și primăvara la fel de îndelungată, a permis ca inflorescențele să fie de o calitate foarte bună acum” a declarat Serghei Tutovan.
Un alt aspect important discutat la instruire a fost necesitatea aplicării de azot în plantațiile de viță-de-vie.
”Am clarificat că azotul are utilitatea sa, planta are nevoie de azot pe toată perioada de vegetație. O bună parte din azot a rămas acolo unde a fost introdus anterior, din motiv că anul trecut nu au fost precipitații.Am convenit când și ce tratamente fito-sanitare sunt obligatorii, dacă vom avea umezeală mult timp care poate favoriza apariția agenților patogeni, vom aplica preparate sistemice care pot fi utilizate chiar în perioada înfloririi, nu afectează floarea. Din tratament am scos cuprul și sulful ca să nu apară careva întrebări ulterior. Am subliniat și obligativitatea aplicării erbicidelor și pesticidelor contra făinării și contra altor boli. Totodată, în prezent este necesar de aplicat tratamentul cu bor, soiul Moldova parcă nu ar avea nevoie de bor, da pentru că nu știm ce condiții vom avea în timpul înfloritului, anul acesta este unul capricios, prin urmare, mai bine să ne asigurăm din timp de consecințe nefaste” a menționat Serghei Tutovan.
Pentru a preveni pagubele ce pot surveni în urma unui dozaj exagerat de bor, expertul a recomandat doze minime.
”La norma de consum am recomandat doza minimă, pentru a evita toxicitatea preparatului. Cineva a lucrat cu borul înainte de ploi și planta și-a oprit metabolismul, parțial a fost afectată, dar va reveni la normal. De asemenea, am menționat importanța ciupitului lăstarilor ca să provocăm creșterea copilițelor mai sus de inflorescențe și să oferim destul loc pentru ciorchinii puternici, garantând astfel o cantitate suficientă de substanțe nutritive. Cam acestea au fost recomandările oferite producătorilor din Hâncești, pe scurt, dar suntem deschiși la orice întrebări ulterioare pot apărea” a coinchis expertul Serghei Tutovan.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!