Un ghid-suport pentru autoritățile administrației publice și sectorul economiei, în special agricultura, a fost lansat în Republica Moldova în contextul schimbărilor climatice și prevenirii degradării terenurilor. Acesta a fost elaborat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Potrivit SHS, Ghidul Climatic al Republicii Moldova este prima lucrare științifică fundamentală în domeniul climatologiei din ultimii 30 de ani. Acest manual a fost elaborat de specialiștii structurii de cercetări aplicative a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, reprezentanții mediului academic și a celui asociativ.
Lucrarea are drept scop furnizarea de informații climatice pentru diverse organizații, sectoare ale economiei naționale în vederea planificării, proiectării, construcției și exploatării sistemelor energetice, transport, precum și pentru cercetare științifică.
Ghidul conține cinci capitole, iar informațiile furnizate pot fi aplicate în:
- Planificarea ramurilor economiei naționale, pentru dezvoltarea și amplasarea rațională a forțelor productive pe teritoriul țări;
- Repartiția culturilor agricole pentru planificarea sistemelor de irigare, agrotehnice și de agroprotecție;
- Proiectarea complexelor industriale, energetice, civile, de transport, pentru aprovizionarea economiei naționale cu apă, planificarea așezărilor umane;
- Elaborarea standardelor de stat la produsele tehnice, a normelor la carburanți;
- Elaborarea măsurilor de protecție a aerului atmosferic împotriva poluării;
- Prevenirea degradării terenurilor și atenuarea procesului de deșertificare în Republica Moldova (în continuare RM).
În document se pune accent și pe agricultura inteligentă adaptată la climă, care constă în monitorizarea solului și mediului ambiant. Astfel, se urmărește asigurarea celor mai bune momente privind plantarea, întreținerea culturilor și recoltarea, automatizarea și optimizarea irigațiilor și monitorizarea condițiilor de mediu.
Datele publicate în Ghid sunt calculate și rezumate, conform principiului informatizării maxime, rezultatele observațiilor din cadrul stațiilor meteorologice și acoperă întreg teritoriul Republicii Moldova.
Ghidul a fost publicat cu suportul Reprezentanței locale a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în 200 exemplare. Acesta urmează a fi distribuit instituțiilor și autorităților de mediu, sectorului asociativ, sectorului academic, instituțiilor de cercetări, dar și autorităților administrației publice locale pentru aplicarea informațiilor climatice valoroase în activitatea economică și socială zilnică.
Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!