Proiectul de lege privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar a fost adoptat de Parlament, în lectura a doua, cu votul a 59 de deputați. Documentul, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, armonizează legislația națională cu legislația Uniunii Europene în domeniul siguranței alimentare, politicilor sanitare și fitosanitare, angajament asumat de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu UE.
Proiectul are ca scop instituirea unui cadru normativ în vederea sporirii nivelului de protecție a sănătății umane, a sănătății animalelor, a siguranței alimentelor și furajelor. Noua lege reglementează efectuarea controalelor oficiale vizând animalele, plantele și mărfurile care intră în Republica Moldova din alte țări, în vederea protejării sănătății umane, animale și a plantelor.
Autoritatea responsabilă de organizarea și efectuarea controalelor oficiale în domeniul agroalimentar va fi Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Documentul conține și un set de norme ce au rolul de a preveni riscurile care ar putea fi generate de organismele modificate genetic sau de produsele fitosanitare, iar prevederile acestuia se referă la întreg lanțul agroalimentar, începând de la producere, comercializare până la exportul produselor de origine animală.
Noua lege va intra în vigoare la expirarea a 24 de luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
La data intrării în vigoare a acestei legi va fi abrogată Legea cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate și de bunăstare a animalelor.