В Молдове

Sistemul de irigare al Republicii Moldova, între promisiuni și cruda realitate

secetă agricultori irigare - AgroExpert.md

Sistemul de irigare al Republicii Moldova este la pământ, iar agricultorii rămân fără recoltă în cazul secetei așa cum se va întâmpla și în anul 2022. Președintele asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari susține că autoritățile hrănesc agricultorii cu promisiuni și nimic nu se întâmplă.

„Vă amintiți cum doi ani în urmă, după calamitatea naturală similară, prim-ministru Ion Chicu a promis că lecția este însușită și la anul țara va avea mult mai multe terenuri agricole irigate. Dar tradițional, după prima ploaie de toamnă toți demnitarii de stat (i)responsabili au uitat de irigare”, susține Slusari.

În Parlament de către deputații din toate fracțiunile la începutul 2021 a fost elaborată o Strategie, menită să rezolve problema irigării în agricultură. Unul din principalii experți, care a pregătit strategia respectivă, a fost ministrul demis Viorel Gherciu. Recent acest document a fost recunoscut.... nul de către Parlament de legislatura nouă.

”Guvernul nou din august 2021 nu a întreprins nici o măsură reală privind îmbunătățirea situației cu irigare. Am auzit doar vorbăraie în cadrul ministerului Agriculturii. Din contra, Agenția Proprietății Publice așa și nu a transmis la 7 asociații utilizatorilor de apă sistemele de irigare centralizatorii (la scara mare), așa cum ele sunt semi distruse și semi furate. Administratorii proceselor artificiale de insolvabilitate, aflate în cârdășie cu unii funcționari din Ministerul Economiei și APP, mai au de scos ultimele țevi din pământ și să le ducă la Râbnița”, explică președintele asociației Forța Fermierilor.

Slusari se întreabă retoric cine va răspunde pentru catastrofa naturală în țară, când zeci de mii de fermieri mici și mijlocii, adițional la scumpirile exorbitante la motorină și fertilizanți, vor mai rămâne fără porumb și floarea soarelui și cu datorii enorme față de bănci și furnizori de inputuri. „Unii agricultori acum sunt nevoiți să defrișeze livezi super intensive? Sau iară vom asculta demagogia politică cu justificări sterile că 30 de ani nu s-a făcut nimic și că nu așteptați rezultate peste noapte? Dacă nu se face nici un efort, atunci rezultat nu va fi nici peste 34 de ani. Situația în agricultură devine vizibil dificilă pe o zi ce trece și fără intervenția statului deja nu putem aștepta rezolvarea problemelor în sector!”

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!