В Молдове

Slusari: Noul mecanism TVA ar putea deveni funcțional până pe 15 aprilie

Автор: Andreea Busuioc
Alexandru Slusari - agroexpert.md

Noul mecanism de rambursare a TVA pentru agricultori ar putea deveni aplicabil până la mijlocul lunii aprilie, dacă Ministerul Finanțelor va aproba în regim accelerat regulamentul necesar punerii în aplicare a noilor prevederi legale. Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, spune că fermierii susțin modificările adoptate, însă insistă asupra clarificării urgente a mecanismului de aplicare.

Potrivit lui Slusari, proiectul ordinului urmează să fie publicat pe 6 aprilie, iar autoritățile și-au propus ca documentul să fie semnat până la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Regulamentul Ministerului Finanțelor este, din câte am înțeles, în etapa de elaborare. Mi s-a spus că va fi publicat pe 6 aprilie și, dacă totul decurge bine, la sfârșitul săptămânii viitoare va fi aprobat, adică 13-15 aprilie”, a declarat acesta.

Alexandru Slusari a subliniat că noua formulă de rambursare a TVA este mai simplă și mai avantajoasă pentru agricultori, întrucât nu mai este condiționată de plafonul anterior și nici de achitările anticipate ale impozitelor salariale.

„Fiecare agent economic are dreptul să ramburseze 40% din TVA în cont, dar nu mai mult de 12% din valoarea totală a livrărilor producției la cota redusă. Este o regulă clară”, a explicat directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”.

Un alt aspect salutat de fermieri este interzicerea blocării conturilor agenților economici în situațiile în care statul are datorii față de aceștia. Totuși, Slusari atrage atenția că norma riscă să rămână doar la nivel teoretic, dacă nu vor fi stabilite documentele care confirmă aceste datorii.

„Legea introduce doar cadrul general legal. Se interzice blocarea conturilor în cazul în care suma datorată de stat agentului economic este mai mare. Dar nu se indică care ar fi documentele confirmative”, a menționat el.

Potrivit acestuia, fără o colaborare clară între Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și alte instituții responsabile, fermierii ar putea întâmpina dificultăți în a demonstra că statul are restanțe față de ei.

„Norma există, dar dacă nu va fi elaborat rapid un mecanism și o colaborare între Ministerul Finanțelor și alte instituții de stat, această normă nu va funcționa”, a avertizat Slusari.

După aprobare, regulamentul va fi publicat pe pagina Serviciului Fiscal de Stat și ulterior în Monitorul Oficial, moment din care noile prevederi vor putea fi aplicate efectiv.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!