Producătorii de pomușoare din Republica Moldova sunt mereu în căutarea celor mai potrivite soiuri pentru a satisface cerințele exigente ale consumatorilor. Expertul Dmitrii Dodica, Directorul companiei Anastasia Trading&Services SRL a împărtășit rezultatele testărilor pe parcursul ultimelor 3 ani a câtorva soiuri remontante și bienale de zmeur, material săditor importat din Polonia.
Soiul de zmeur remontant Enrosadira
„Cel mai bine s-a aclimatizat în condițiile Republicii Moldova în toate regiunile țării, cultivat în teren deschis. Este un soi de origine italiană, cultivat intens in Italia, Spania, Polonia, Elveția etc. Necesită mentenanță corectă în perioada de vegetație, fertilizare programată, sistem de suport și palisare chiar din primul an după plantare”, susține expertul.
Totodată, soiul necesită rărirea tulpinilor anuale, la cel mult 8-9 plante la metru liniar. Odată cu mărirea tulpinilor anuale (mai mult de 11 unități) fructele devin mai mici și mai puține, se reduce perioada de fructificare de cel puțin 7-9 zile, față de varianta cu 8-9 tulpini anuale.
Plantele cresc pretabil pe terenurile cu pH solului = 6,2-7,2, EC apei = 0,6-1,1dS.
Este sensibil la boala „Pătarea violacee a tulpinilor de zmeur”, în teren deschis, și acarieni în teren protejat, începând cu anul II de fructificare. Necesită tratamente intensive chiar la începutul sezonului de vegetație cu preparate recomandate contra acestei boli.
Posedă fructe excelente, transportabile, gust plăcut de zmeur de pădure. Recolta în primul an de recoltare este între 0,2-0,5 kg/plantă, iar în anul III se obține de la 1,2-2 kg/plantă. Crește excelent în tunele reci și sere.
Soiul remontant Polonez
„Un soi de origine poloneză care este de doi ani în Republica Moldova. Perioada de fructificare cu 10 zile după soiul Enrosadira. Fructificarea durează până toamna târziu. Fructele sunt dulci, mărimea fructelor în teren deschis este între 6-9 grame, se caracterizează cu ramificare intensă chiar în primul an de la plantare/ fructificare. Se pot obține în primul an de fructificare de la 0,4-1 kg de fructe de pe plantă”, subliniază Dmitrii Dodica.
Dezavantajele soiului:
Plantele suferă mult din cauza temperaturilor ridicate în decursul lunilor iulie - august, cu temperatura de lungă durată de peste 35 C. În acest caz se reduce intensiv recolta și mărimea fructelor. Necesită protecția cu plasă de umbrire sau cultivarea plantelor în tunele reci.
Este sensibil la reacția solului (nivelul înalt de carbonați, săruri de Na, pH apei și a solului). În acest caz plantele se dezvoltă greu chiar în primul an de la plantare, plantele pot să se usuce.
Reacționează foarte bine la fertilizarea abundentă până la înflorire și în perioada de fructificare. Se recomandă a fi cultivat pentru piața fresh în tunele acoperite pentru obținerea fructelor din lunile august - noiembrie - decembrie.
Fructele nu pot fi păstrate mult timp după recoltare, 2-3 zile în depozit frigorific, in comparație cu alte soiuri existente (Enrosadira 4-6 zile, Polka- 4-5 zile).
Avantajele cultivării acestui soi:
Un soi comercial, destinat pentru cultivarea intensivă a zmeurului. S- a aclimatizat în diferite regiuni ale țării. Se pot obține peste 20 tone/ha de zmeure proaspete chiar în anul II după recoltare, peste 30 de tone/ha în teren protejat. Un gust excelent, dulce, brix 12-13 unități.
Soiul de zmeur bienal Przehyba
„Prima dată a fost adus în țara noastră în anul 2021. Este un soi de origine poloneză. Crește bine pe solurile ușoare, cu textură medie, luto-argiloase. Cel mai bine s-a observat creșterea vegetativă și dezvoltarea generativă la Nordul Moldovei, mai puțin la Centrul Moldovei”, afirmă expertul.
Dezavantajele acestui soi:
Sensibil la concentrația înaltă de săruri în apă și sol (săruri de Na, carbonați, Mg, cloruri). Sensibilitatea plantelor la indicatori înalți de săruri nocive se poate vedea chiar în primul an de vegetație.
Sensibil la umiditatea atmosferică joasă în decursul perioadei de vegetație și fructificare. Se recomandă a fi protejat sun plasă de umbrire sau peliculă.
Zaharitatea joasă a fructelor 9-10 unități, cultivat în teren deschis. Pe fructe apar pete albe/ arsuri de la soare în verele super calde, ceea ce depreciază calitatea fructelor de zmeur.
Avantajele acestui soi:
Maturarea timpurie a soiului (II-III decadă a lunii iunie - II-III decadă a lunii iulie, mai târziu cu 5 zile decât soiul Novosti Kuzmina).
Fructe foarte mari (7-10 grame greutate), cele mai mari care există la moment în selecția zmeurului, iar aspectul este vizual plăcut. Recolta înaltă la ha (chiar în primul an de la plantare se pot obține de la 300-700 de grame de fructe), de la anul II se pot obține 1,2-1,6 kg/plantă în terenul deschis. Reacționează pozitiv la fertilizarea intensivă a plantației.
Soiul bienal de zmeur Socolica
Soi de origine poloneză. A fost importat în Republica Moldova, în anul 2022. În unele regiuni ale țării acest soi a fost cultivat de mici producători.
Nu s-a arătat bine în țara noastră, este slab rezistent la condițiile agro-climaterice, în special în vara anului 2023. Plantele acestui soi posedă fructe mari (5-7 grame greutate), forma conic-alungită.
Perioada de fructificare timpurie (I -III decadă a lunii iunie-III dec. lunii iulie).
„La moment nu sunt încă date agro-biologice clare ce ține de adaptabilitatea acestui soi în diferite zone agro-climaterice din RM. Totuși putem spune preventiv, că nu este recomandat pentru a fi cultivat in zona centrală a RM”, subliniază Dmitrii Dodica.
Recomandăm și: Stropirile foliare în plantațiile de zmeur și mur: Recomandările expertului
Alte soiuri în fază de testare
Soiul remontant Husaria
Soi remontant de zmeur, de origine poloneză. Selecția 2021-2022. Plantele acestui soi au fost aduse în Republica Moldova în anul 2023. La moment nu sunt date agro-biologice clare despre acest soi. Urmează a fi testat în câteva localități din Nordul Moldovei.
Soiul de zmeur bienal Glen Mor
Soiul de selecție engleză (Hutton Institute, UK), anul de selecție 2021. Acesta abia apare pe piața europeană, drept un soi de vară care poate înlocui alt soi bienal Glen Ample din plantațiile comerciale din Marea Britanie și UE.
Perioada de fructificare: II-III decadă a lunii iunie - II-III decadă a lunii iulie.
„Sperăm să fie un bun înlocuitor pentru soiul Glen Ample prezent in mai multe plantații din RM”, spune expertul.
Rezultatele testărilor se vor prezenta în anul 2026.
Soiul bienal Glen Carron
Soiul de selecție engleză (Hutton Institute, UK), anul de selecție 2021, prima recoltare cu 7 zile mai târziu decât soiul Glen Mor.
Rezultatele testărilor se vor prezenta în anul 2026.
Soiul remontant de zmeur Mapema
Un soi timpuriu apreciat în UE, pentru calitățile gustative și organoleptice excepționale (mărimea fructului peste 6 grame, un gust de zmeure de pădure). Se cultivă pe larg în Germania, Olanda, Ucraina, Polonia etc.
„Din 2024 sperăm să-l avem în plantațiile comerciale din RM. Testarea acestui soi de clasa premium are drept scop înlocuirea soiului remontant Polka din plantațiile comerciale cu soiul remontant Mapema pentru piața locală și export”, a punctat Dmitrii Dodica.
Perioada de fructificare: I-II decadă a lunii august - sfârșitul lunii Septembrie (recolta de toamna).