В мире

Țara în care ceapa este de trei ori mai scumpă decât carnea de pui sau de vită. Ce măsuri iau autoritățile

Автор: AgroExpert
ceapă carne preț - AgroExpert.md

Prețul cepei a explodat, în Filipine, ajungând să fie, probabil, cel mai ridicat din lume, în timp ce inflaţia din această țară a ajuns la maximul ultimilor 14 ani. Pe piaţa internă, un kilogram de ceapă roşie se vinde şi cu 650 de pesos (11,68 de dolari), în timp ce ceapa albă se vinde şi cu 600 de pesos kilogramul, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui şi cu aproximativ 25% peste preţul unui kilogram de carne de vită, conform tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii la data de 5 ianuarie.

Drept urmare, Ministerul Agriculturii din Filipine intenţionează să importe 22.000 de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieţei intrne, scrie Bloomberg.

Propunerea privind importurile de ceapă a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experţi şi va fi supusă aprobării preşedintelui Ferdinand Marcos Jr., care, pe lângă funcţia de șef al statului, este şi ministru al Agriculturii.

„Achiziţiile de pe piaţa externă „ar fi o soluţie bună timp de o lună, pentru a reduce preţurile, spune Rex Estoperez, secretarul președintelui filipinez.

"Nu putem să nu facem nimic, pentru că unul dintre factorii care stimulează inflaţia este preţul la ceapă”, a arătat Estoperez

Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Mai exact, țara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!