В мире

Ţările G20 vor cere acţiuni imediate pentru a limita încălzirea globală

Reprezentanţii statelor din G20, care se întrunesc în weekend la Roma, intenţionează să ceară ''acţiuni imediate'' pentru a limita încălzirea globală cu cel mult 1,5 grade Celsius, transmite DPA.

Delegaţiile participante încă nu au decis dacă la acest summit va fi făcut un angajament privind obiectivul comun ca până în 2050 emisiile globale de gaze cu efect de seră să scadă la zero sau să se atingă neutralitatea carbonului, potrivit proiectului de declaraţie, consultat de agenţia de presă germană.

Statele industrializate din G20 produc peste 75% din emisiile totale de gaze cu efect de seră.

Grupul recunoaşte că impactul asupra schimbărilor climatice ar fi mult mai mic dacă temperatura globală creşte cu 1,5 grade decât cu 2 grade şi că ''trebuie luate măsuri imediate pentru ca obiectivul de 1,5 grade să rămână accesibil'', indică documentul.

''Realizarea obiectivului global de zero emisii de gaze cu efect de seră sau neutralitatea carbonului (până în 2050) este de o importanţă capitală'', adaugă proiectul declaraţiei summitului G20.

Până în prezent, China - unul dintre principalii poluatori din lume - s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului în 2060.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!