
Recolta nucilor din acest an va fi mai redusă cu 15-20%, din motiv că plantațiile nucifere au fost afectate de condițiile climaterice, înghețurile din aprilie, dar și de seceta din lunile verii. Calitatea nucilor a avut de suferit, miezul va fi relativ mai mic la unii pomicultori, însă e prea devreme pentru o prognoză clară, a declarat președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, Oleg Tîrsînă.
Potrivit expertului, înghețurile din lunile aprilie și mai, au provocat daune considerabile recoltei culturilor nucifere.
„La fel ca și alte culturi pomicole, plantațiile de nuc au fost afectate la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, când au avut înghețurile respective și anume în perioada înfloririi. Au fost afectate florile masculine, care emit polen, în special la soiul Chandler, astfel polenizarea a fost defectuoasă, la un nivel redus, căci foarte multe flori au rămas nepolenizate. Estimativ, vom avea o recoltă mai scăzută cu 15-20 % în acest an. Deocamdată nu vă pot oferi cifre concrete, pentru că spre deosebire de alte culturi, aici nu avem date statistice clare. Ne dorim să efectuăm cartografierea plantațiilor de nuc și alun, pentru că ani de zile operăm cu cifra de 22-24 mii de ha, dar am vrea să știm exact și noi” a recunoscut președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, Oleg Tîrsînă.
Sectorul nucifer urmează să fie cartografiat în acest an și prin urmare, se va cunoaște suprafața totală a plantațiilor nucifere, cât și soiurile care asigură an de an recolta nucilor în Republica Moldova.
„Sper că anul viitor să vă pot răspunde în baza acestui studiu pe care sper să reușim să îl facem, cu implicarea tuturor primăriilor și susținerea financiară a partenerilor noștri. Unele livezi din soiuri mai vechi au fost defrișate și au intrat pe rod alte soiuri mai noi, precum Chandler și Fernor. De aceea îmi este dificil să fac unele prognoze când apar întrebările dvs despre cantitatea și caltitatea nucilor noastre. Cu siguranță, a apărut interesul mai sporit pentru aceste soiuri de nuc, american și francez. Pomicultorii s-au ferit mulți ani de Chandler, se gândeau că e un soi californian, că nu va rezista la clima noastră. Dar când s-au văzut rezultatele, începând cu anii 2015-2016, mai nulți au prins curaj și din 2018 plantarea acestui soi a devenit o tendință. Azi Chandler e cel mai plantat soi de la noi, progresiv, se îmbunătățește situația” a declarat Oleg Tîrsînă.
În această perioadă, nucicultorii au de făcut față altor provocări și anume temperaturile ridicate ale verii și lipsa precipitațiilor.
„Ca în fiecare an, în perioada estivală, cine nu poate iriga măcar și cu cisterna, va avea miez incomplet. Noi parcela cu soiul Chandler, am irigat-o a doua oară deja, câte 300 litri la fiecare pom, umiditatea astfel asigurată este absolut necesară pentru dezvoltarea miezului. Cei care nu vor putea asigura irigarea plantațiilor, riscă să rămână cu miezul nedezvoltat și prin urmare calitatea acestuia va avea de suferit” a menționat președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, Oleg Tîrsînă.
De asemenea, expertul a subliniat că estimarea prețurilor la nuci este extrem de dificilă și incertă, deoarece acestea se formează, de obicei, în luna octombrie.