Peste 20 de mii de tone de îngrășăminte (inclusiv NPK) și sulfat de amoniu păstrate necorespunzător au fost descoperite în urma perchezițiilor în trei localități din Republica Moldova.
Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind spălare de bani. Acestea au vizat niște depozite din Edineț, Florești și Cahul. Despre aceasta a anunțat Poliția Republicii Moldova.
Potrivit estimărilor, substanțele chimice importate din Rusia și alte state de către o companie fondată de cetățeni ai Moldovei și Rusiei ar valora peste 144.000.000 lei. În rezultatul perchezițiilor la depozite din Edineț, Florești și Cahul, substanțele păstrate necorespunzător sub cerul liber au fost ridicate, precum și saci cu mostre de substanță granulată ce urmează a fi supusă expertizării.
De asemenea, din oficiul din Chișinău au fost ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, dar și purtători de informație și dispozitive de comunicare.
Omenii legii au precizat că investigațiile continuă.