В мире

Tranzitul cerealelor ucrainene prin România, dezastru pentru fermierii români

Автор: AgroExpert
fermier pierderi România - agroExpert.md

Agricultura românească, lovită puternic de seceta pronunțată din anul 2022, concomitent cu creșterea prețurilor la energie, îngrășăminte, combustibil și costul forței de muncă, se află în fața unei noi provocări, parcă mai mare chiar decât toate cele de până acum: presiunea cerealelor ieftine ucrainene, care, în loc să ajungă în ţările extracomunitare de destinaţie, sunt achiziţionate, parțial, în statele de tranzit. Mai mult, conform cerințelor UE, până la mijlocul anului acestuia, toate tarifele vamale la produsele agricole din Ucraina sunt suspendate, iar statele membre sunt obligate să permită livrările din Ucraina în cel mai scurt timp și într-un mod nebirocratic.

În acest context, remarcă Florin Tiutiu, președintele Clubului Fermierilor Români, faptul că a fost nevoie ca România să ajute poporul ucrainean pentru a face export de cereale, nu înseamnă că noi ca țară am fost pregătiți din punct de vedere al infrastructurii și al logisticii, scrie wall-street.ro.

Fermierii ucraineni practică prețuri derizorii

Totodată, mai spune acesta, fermierii români nu pot concura cu fermierii ucraineni în ceea ce privește prețul, aceștia din urmă folosind tot timpul un preț de dumping.

reședintele Clubului Fermierilor Români dă exemplu în acest sens vara anului trecut, când prețul la grâu era undeva la 1,70-1,75 lei per kg. (chiar 2,07 per kg., conform lui Bogdan Chiripuci, Manager Politici și Programe pentru Agricultură în echipa Clubului Fermierilor Români), la porumb 1,60-1,65 lei, în vreme ce anul acesta prețurile au scăzut drastic.

Astfel, conform lui Florin Tiutiu, astăzi grâul a ajuns să se vândă cu 1 leu și 10 bani kilogramul, porumbul la fel, în vreme ce la floarea soarelui sunt diferențe de 80 de euro pe tonă, iar la rapiță la fel - prețuri sub prețul din vară, ajungându-se chiar la 250 de euro pe tonă.

Florin Tiutiu a prezentat de altfel și cifre concrete în ce privește pierderile în agricultura românească, dând exemplul grâului, în privința căruia țara noastră a realizat anul trecut, luând ca referință aceeași dată, luna martie, exporturi de 6.370.000 de tone, în vreme ce anul acesta exporturile se situează la 2.515.000 tone, iar importurile la 792.000 de tone.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!