Soarele răsare ca într-o poveste asupra regiunii Xiapu, o zonă rurală din provincia Fujian de pe coasta de est a Chinei. De pe plajele din Xiapu se poate vedea un pescar singuratic care vâslește în barca sa depărtându-se spre orizontul fără margini, scrie Insider. Pozele cu aceste locuri pitorești se găsesc din abundență pe Weibo – versiunea chinezească a Twitter-ului. Singura problemă este că cele mai multe dintre ele sunt false.
Xiapu amintește de felul în care arăta odinioară China rurală. Este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari.
Înainte de toată această mascaradă, Xiapu era recunoscută pentru fructele de mare. Dar după o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei a avut de suferit, guvernul local a venit cu o idee strălucită: pentru a profita de pe urma turismului, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Xiapu, însă, nu era nici pe departe așa ceva.
Xiapu este cunoscut acum pentru ceva cu totul diferit. Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale, cu tot cu „efectele speciale” facilitate de afaceriștii locali care pun la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber.
Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu, scrie The New York Times. Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește înspre ei. Pentru eforturile sale, modelul a primit 30 de dolari, potrivit NYT.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!