Ucraina a cerut suplimentarea capacităţii portului român Constanţa pentru a-şi exporta cerealele şi de asemenea sprijin din partea statelor UE pentru ca acestea să depoziteze pe teritoriile lor cereale ucrainene pe care Kievul nu le poate exporta prin Marea Neagră din cauza blocadei ruse.
''Solicităm să fie luată în considerare folosirea capacităţilor logistice româneşti, inclusiv capacităţile tehnice ale portului Constanţa, pentru exportul produselor agricole ucrainene, inclusiv cereale, prin crearea de capacitate disponibilă în porturile româneşti'', a afirmat viceministrul ucrainean al Politicii Agrare şi Alimentaţiei, Markian Dmitrasevici, într-o intervenţie în Comisia pentru agricultură a Parlamentului European, citat de agenţia EFE.
Oficialul ucrainean a semnalat că statele europene vor începe recolta într-o lună, iar portul Constanţa ''va coopera în principal cu companiile europene''.
Prin urmare, a explicat Dmitrasevici, capacitatea acestui port va fi acoperită de exporturile europene, situaţie care ''va complica şi mai mult'' exporturile de produse agricole ucrainene.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!