Ministrul maghiar al Agriculturii István Nagy a anunțat marți că Ungaria nu va primi nici un euro de la UE pentru fermierii presupus afectați de importul de cereale din Ucraina, transmite Rador, care citează Infostart. Oficialul maghiar a argumentat cu cifre legitimitatea cererii Ungariei și a anunțat că Ministerul Agriculturii va solicita revizuirea deciziei.
El a criticat Bruxelles-ul că ar aplica ”un dublu strandard și promovează o politică discriminatorie, aducând în mod intenţionat fermierii ungari într-o situaţie defavorabilă”. Reamintim că guvernul Orban, care a rămas singurul aliat al Rusiei în UE, a declanșat de câțiva ani o campanie furibundă împotriva UE.
Comisia Europeană a propus luni ca doar trei țări să primească astfel de compensații: România (10 milioane euro), Bulgaria (16 milioane euro) și Polonia (29,5 milioane de euro). Fermierii români ceruseră public 200 de milioane de euro, fără să prezinte însă dovezi clare care să demonstreze paguba suferită.
Potrivit ministrulul ungar al agriculturii, decizia Comisiei Europene este grav discriminatorie și se bazează pe eroare profesională. „Comisia Europeană susţine că cerealele care provin din Ucraina nu au un efect zdrobitor asupra prețurilor pieței cerealelor, totuși, în timp ce prețul de schimb la bursa de la Rotterdam oscilează în jurul valorii de 300 de euro/tonă, în Ungaria acesta a scăzut la 217 euro. Nu putem trece cu vederea de acest lucru şi nici de acea greșeală profesională gravă, potrivit căreia nu cerealele ucrainene au provocat această scădere mare a prețurilor”, a spus István Nagy, care a solicitat Comisiei Europene să revizuiască poziţia.
„Am dovedit cu date statistice și cifre că fermierii ungari suferă, într-adevăr, pierderi enorme pentru că cerealele intrate prin coridorul de solidaritate nu merg în țara de destinație, ci rămân în Ungaria. Comisia a luat o decizie politică, nu profesională”, a spus ministrul maghiar de resort.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!