Astăzi, 6 februarie 2020, la Chișinău a fost lansată Platforma pentru Dezvoltare Locală Durabilă cu sprijinul Uniunii Europene. Aceasta oferă cadrul de dialog între semnatarii Convenţiei Primarilor privind Clima şi Energia, autorităţile guvernamentale, instituțiile financiare, societatea civilă şi sectorul privat.
Potrivit comunicatului de presă emis de Convenţia Primarilor privind Clima şi Energia, la evenimentul de lansare au participat primarii și viceprimarii din 23 de localități semnatare ale Convenției Primarilor, alături de reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Finanțelor și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
La deschiderea evenimentului, Christian Ballaro, manager de proiecte în cadrul Delegației UE, a comunicat că: „Uniunea Europeană este lider în promovarea sustenabilității de mediu și abordarea schimbărilor climatice, iar angajamentul asumat de UE este de a deveni prima economie mondială majoră neutră din punct de vedere climatic până în 2050 și de a limita impactul negativ al schimbărilor climatice asupra vieții cetățenilor”.
„Semnatarii Convenţiei Primarilor şi-au asumat voluntar să facă localitățile lor mai verzi, mai durabile și mai reziliente la schimbări climatice, prin realizarea Planurilor de acţiuni, contribuind la realizarea obiectivelor UE de reducere a emisiilor și protecție a mediului”, a adăugat Victor Parlicov, expert național al Convenţiei Primarilor privind Clima şi Energia în Moldova.
Prezent la eveniment, Christophe Frering, lider de echipă a Proiectului UE „Convenția Primarilor – Est”, a menționat că: „Colaborarea și dialogul este un proces important pentru ca deciziile la nivel central – legi, regulamente etc. - să fie implementate cu succes la nivel local, spre binele cetățenilor. Platforma ar trebui să devină un cadru eficient pentru eliminarea constrângerilor și facilitarea investițiilor în energie durabilă și climă la nivel local”.
În cadrul Platformei, planurile de acțiuni ale semnatarilor Convenţiei primarilor vor fi grupate în linii de proiecte, pe marginea cărora vor fi organizate întâlniri cu reprezentanții donatorilor, pentru ca eficientizarea energetică, sursele alternative de energie, adaptarea la schimbările climatice și alte măsuri incluse în planurile locale să fie realizate, spre beneficiul oamenilor din aceste localități.
La şedinţa de lansare a Platformei, din rândul semnatarilor activi ai Convenției Primarilor au fost aleşi, prin vot, trei reprezentanți în Grupul de Coordonare al Platformei nou create. Astfel, Valentina Casian, primara orașului Strășeni, Roman Ciubaciuc, primarul orașului Cantemir și Radu Chilaru, viceprimarul orașului Ialoveni vor reprezenta interesele semnatarilor Convenției Primarilor în cadrul Platformei, din care mai fac parte reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova şi ai autorităților publice centrale.
Menționăm că Platforma pentru Dezvoltare Locală Durabilă este un format de dialog creat cu sprijinul Uniunii Europene în toate ţările Parteneriatului Estic, având drept scop să stimuleze inițiativele şi finanţările în localităţile care au pornit pe calea dezvoltării locale durabile.