În primele 6 luni ale anului 2024, valoarea exporturilor de fructe moldovenești a crescut cu 23%, totalizând, 128.320 de dolari, comparativ cu 104.083 dolari în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
„Această creștere demonstrează calitatea și competitivitatea produselor noastre, datorate eforturilor producătorilor autohtoni. Ei își modernizează constant tehnologiile, învață, se adaptează și nu renunță până când nu obțin cele mai bune rezultate”, menționează responsabilii din cadrul MAIA.