Veronica Prisăcaru a fost reconfirmată, din 21 iunie, în funcția de rector a Universității Agrare de stat din Moldova pentru o perioadă de cinici ani. Ordinul a fost semnat a de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Viorel Gherciu.
Ministru Viorel GHerciu a menționat că este onorat de faptul că este absolvent al UASM și cu emoții deosebite revine de fiecare dată la Alma Mater, accentuând necesitatea pregătirii specialiștilor în domeniile de formare profesională pe care le asigură instituția. Domnul Ministru a specificat că rezultatele votării au exprimat dorința majorității membrilor comunității academice și necesitatea unui suflu noi în dezvoltarea și promovarea Universității Agrare de Stat din Moldova, urându-i Doamnei Rector Veronica PRISĂCARU să-și atingă scopul propus și să transforme Universitatea Agrară de Stat din Moldova într-un nucleu al științei și practicii agricole din țară, asigurând un parcurs corect și stabil.
Veronica Prisăcaru a declarat că își asumă responsabilitatea de a contribui la creșterea performanței educaționale și științifice a universității împreună cu comunitatea academică și cu suportul nemijlocit al ministerului de resort, ofertând țârii specialiști de înaltă calitate, inovații în domeniile aferente și integrând Universitatea Agrară de Stat din Moldova pe plan internațional.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!