Cu riscul de a-şi pune viaţa în pericol, în dimineața zilei din 3 februarie, pescarii la copcă au luat cu asalt lacul Ghidighici de lângă Capitală. În acest context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atenţionează că stratul de gheaţă este prea subţire în această perioadă şi riscul de a se rupe este foarte mare.
Chiar dacă grosimea stratului de gheaţă nu depăşeşte 10 centimetri şi afară sunt temperaturi pozitive, pe lacul Ghidighici, s-au adunat azi zeci de pescari, scrie tvrmoldova.md.
Pescarii și-au făcut copcile chiar în mijlocul lacului. Aceștia spun că au venit de la ora opt dimineața și nu le este frică, căci gheața este groasă.
„Am prins, trei bibani şi o platică, 7cm are gheaţa şi acum e ger încă. Nici apă pe gheaţă nu este. Aşa că nu este straşnic”;
„Sunt aici a cincea oară pentru că doi ani practic nu am avut parte de condiţii pentru pescuit. Nu-mi este frică. Pot să merg şi pe o cutie de chibrituri, doar că trebuie păstrată distanţa. 3-5 metri unul faţă de altul şi totul va fi în regulă”, spun pescarii.
În acest context, salvatorii din nou trag un semnal de alarmă privind riscul prăbuşirii în apa rece a bazinelor acvatice, sub stratul subţire de gheaţă.
„Pentru evitarea cazurilor de prăbuşire, specialiştii nu recomandă ca pescarii să facă mai multe găuri pentru că în astfel de condiţii gheaţa devine instabilă. Mai mult, aglomeraţia de persoane pe gheaţă sau pe podurile de gheaţă deteriorate trebuie să fie evitată. Totuşi, dacă persoanele aleg să pescuiască la copcă, specialiştii recomandă ca fiecare dintre ele să fie echipată cu veste de salvare, să aibă o frânghie cu lungimea de 15-20 de metri şi o greutate de 400-500 de grame la celălalt capăt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGSU, Liliana Pușcașu.
Potrivit IGSU, în anul 2023, 11 oameni au murit după ce gheaţa s-a rupt sub ei şi au căzut în apă.