В Молдове

Viorel Gherciu a purtat un dialog cu reprezentanții sectorului zootehnic

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu a organizat o ședință comună, cu reprezentanții sectorului zootehnic, în după-amiaza zilei de miercuri, 18 august. Scopul a fost de a discuta despre ponderea producției agricole animaliere, despre calitatea produselor obținute, despre rentabilitatea și provocările din sector.

Fermierii au informat că, în sector, condițiile de activitate sunt foarte dificile, inclusiv drept rezultat al calamităților naturale din anul 2020, precum și din cauza că prețurile la furaje sunt exagerat de scumpe iar prețul de livrare a laptelui cu greu acoperă cheltuielile suportate. Totodată, au declarat că sectorul zootehnic se confruntă cu lipsa lucrătorilor calificați în domeniu, disponibilitate redusă de pășuni de calitate corespunzătoare și capacități de irigare insuficiente. Fermierii susțin că aceste provocări creează premise ce duc la o rentabilitate redusă a sectorului zootehnic și micșorarea efectivului de animale.

Cu toate acestea, urmare implementării politicilor statului, în acest an se atestă o creștere cu 1% a efectivului de bovine și cu peste 7% a efectivului de vaci mulgătoare în întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești, în comparație cu anul precedent. A fost menționată problema identificării cu crotalii a porcinelor și necesitatea modificării sistemului de identificare a lor, prin ajustarea cadrului normativ specific domeniului.

Crescătorii de porcine au dat asigurări că pot aproviziona necesitățile pieței interne cu carne de porc autohtonă. La rândul lor, reprezentanții apicultorilor au declarat că sectorul apicol a înregistrat pierderi majore în anul 2020 din cauza condițiilor climaterice, producția de miere micșorându-se în jumătate, în comparație cu anul 2019. Apicultorii au invocat mai multe probleme pe care le întâmpină în raport cu Agenția „Moldsilva”, precum și au reiterat nemulțumirile față de restricțiile impuse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor în ceea ce ține de eliberarea formularului F2, necesar pentru comercializarea mierii de albine. Potrivit fermierilor din domeniul acvaculturii, cantitatea de pește autohton s-a mărit de 1,5 ori - în ultimii 10 ani și în prezent constituie mai mult de 12680 (2019) tone sau 38,4% din valoarea întregii producții piscicole și a produselor respective consumate în țară.

În același timp, au invocat nemulțumirea față de unele inițiative legislative care ar putea pune în dificultate activitatea de creștere a peștelui în țara noastră. Referitor la situația în sectorul acvaculturii, piscicultorii au declarat că dinamica producției piscicole autohtone a înregistrat o creștere, iar cererea consumatorilor în ultimii ani indică faptul că sectorul devine tot mai important în economia Republicii Moldova.

Conform informației Centrului pentru Cercetare „ACVAGENRESURS, cea mai mare parte a suprafeței de apă a țării, de 96.000 ha, este formată din 4220 de bazine acvatice artificiale (51710 ha) dintre care 39,7% (20,507 ha) din suprafața de apă din lacurile artificiale sunt utilizate în sectorul acvaculturii de ape dulci. În contextul celor relatate de fermieri, ministrul Viorel GHERCIU a declarat că revitalizarea sectorului zootehnic se numără printre prioritățile-cheie ale conducerii ministerului.

„Ne propunem să intensificăm competitivitatea produselor de origine animalieră pe piața internațională, inclusiv comunitară. În acest scop, vom continua să ajustăm și să armonizăm legislația națională la cerințele actelor normative internaționale. Îndemnăm fermierii să manifeste interes sporit pentru proiectele ce vin în ajutorul întreprinderilor agricole să implementeze tehnologii avansate în domeniul creșterii, nutriției, ameliorării, selecției, reproducției și protecției animalelor”, a subliniat oficialul.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!